The strawberry-effect

nobody saw us leaving right after the show

2012-02-01T03:00:00.003+02:00

in ultima vreme am inceput sa imi pun intrebari peste intrebari. de vina este dezvoltarea, evident. dorinta de autocunoastere si alte bazaconii. printre care oameni noi, vechi si filme. seriale. sex and the city. the secret diary of a callgirl. cu ultima a inceput totul.
stau si ma tot gandesc cam cum o fi sa fi indragostit(a) pe bune. sentimentul ala de l-ai vazut si te-ai topit. si m-am tot gandit daca am simtit asa ceva vreo data cu macar unul din prietenii mei. ceva ne-impus. ne-gandit ca e cazul sa ma "indragostesc". am fost topita dupa careva? am stat treaza sa-mi imaginez diverse scene? sa visez la el? sa visez cu ochii deschisi? repet, fara sa programez chestiile respective. habar nu am. probabil daca ma apuc sa citesc in urma am sa gasesc chestii asemanatoare. problema e insa ca nu imi amintesc. deci asta-i ce conteaza.

probabil ca singurul tip de care pot zice ca am fost indragostita ca m-a lovit ceva in cap a fost cel care nici ca mi-a acordat atentie. arata al dracului de bine, ma topeam numai cand ma gandeam la el, nu eram in stare se port o conversatie mai lunga de cinci fraze, ascultam fascinata fiecare vorba si tot ce facea era fantastic. curca beata. ah, si saream la orice avea nevoie, orice secunda de atentie pe care mi-o acorda. ce sa mai, era un zeu-leu. si acum ii mai stiu ziua de nastere, melodiile preferate si id-ul. probabil ca daca imi acorda atentie nu m-ar fi fascinat atat. ah, si nu aveam 13 ani. in jur de 17 cam erau. posibil ca aia a fost indragosteala mea. din aia mai pe bune. asa o fi si la 20, la 30?

tare-s curioasa cum sunt cand imi pierd capul. cand sunt beata de fericire.
asta nu inseamna ca acum sunt trista. nu am mai fost deprimata de o luna. e mult pentru mine. zambesc ca fraiera in majoritatea timpului, rad, comunic, vorbesc cu majoritatea fostilor cu o usurinta pentru care m-as fi invidiat acum un an (doi). aproape ca-s optimista, nu ma mai stresez pentru fiecare tampenie, ma trezesc destul de devreme de buna voie si nu mai marai primele ore, nu ma mai crizez la fel de tare, mananc fara sa ma plang ca pan' acum. incerc sa imi gasesc provocari mai utile si sa nu-mi mai petrec atat timp gasind un tip care oricum nu-mi place de care sa ma mai leg putin.

fuck, i'm good. abso-fucking-lutely.

not a single fuck was given that day..

2012-01-14T23:39:00.002+02:00

cam asta-i atitudinea mea de noul an. sper tare mult sa nu fie linistea dinaintea furtunii, desi nu cred. parca-s mult mai calma, imi bat capul mai putin pentru toate tampeniile care ar putea aparea si-s ceva mai eficienta.
sunt multumita momentan cu mine, cu ce am prin jur si nu stau sa tanjesc la prostii (sau prosti!). am atitudinea aia indiferenta pe fata, rad mult, vorbesc mult, fac ce-mi place, cand si cum vreau eu. prima data dupa vreo doi ani sunt fericita sa fiu singura, fara vreun asa-zis iubit. mbine, e prima data dupa mult timp cand sunt indeajuns de sigura pe mine incat sa ma zbat fara un back-up.

invat. invat sa-mi pun nevoile mele mai sus decat orice altceva. invat indiferenta si ignoranta. invat sa ma joc leapsa. si astept momentul sa atac. astept sa fiu pregatita sa ma implic. pana atunci am sa fiu calma, am sa-mi vad de mine, de variantele si optiunile mele.

Oh, cat sper sa fiu acceptata. am planul pe urmatorii doi ani deja stabilit, un "nu" m-ar dezorganiza.

2012, sper sa nu fi ultimul meu an.

don't feel like cryin' no more.

2012-01-02T23:28:00.003+02:00

stau in motul patului, cu beculetele de pe pereti aprinse, geamul deschis. miroase a iarno-vara. e frig, dar simt vara in vene, ii simt caldura. inca mai am sticlele de acum doua nopti in preajma.
m-am schimbat de cand a inceput nebunia blogului. am crescut, am invatat ca-s bune greselile, am invatat sa vorbesc, sa zambesc, sa trec peste, sa iert, sa accept.. nu le fac pe niciunele perfect, but i'll get there. incerc sa experimentez ceva nou.. increderea in mine. e ciudat. am inceput anul fara sa imi pun tone de intrebari, m-am dus cu vantul. nu stiu cat de bine va fi pe termen lung, nu stiu daca efectul va fi unul bun sau din potriva. dar, am douazeci de ani, cand ar trebui sa invat?
am ajuns la concluzia ca vrea o viata normala cand voi fi suficient de mare. vreau un barbat pe care sa-l astept acasa cu drag, un caine mare (alaturi de asta mic) si o patura pufoasa. pana acolo insa mai este. pana acolo de ce sa imi pun intrebari, sa-mi fac ganduri, planuri, vise..?
cea mai dura constatare a anului trecut a fost ca nu am stiut sa ma respect, sa tin eu la mine. normal ca m-am simtit singura si parasita daca nici macar eu n-am fost de partea mea. fiecare e responsabil pentru el.

anul 2012 va fi unul fericit, trebuie! rectific, in anul asta voi fi fericita. cinci ani au trecut, e cazul sa fiu eu.

imi place melodia, se pastreaza pentru momentele emo.

aventura maitreyi

2011-12-11T20:47:00.003+02:00

nu mi-a placut niciodata Maitreyi. fiecare cuvant citit m-a chinuit si nu am putut nicicum sa empatizez, sa inteleg, sa ma transpun, sa imi doresc sa ajung in lumea ei. nicicum!
si uite-ma, cum e viata ea minunata, aproape de lumea fetei, fix in motul Pakistanului. stiu. maitreyi era prin india, stiu pakistanezii nu-s tocmai buni prieteni cu indienii. dar pentru un om care oricum nu prea e familiarizat cu cultura orientala, e cam tot pe acolo. omul incult in cazul de fata sunt eu. m-am urcat in avion nestiind in ce lume voi cobori, nevrand sa citesc sau vad prea multe despre locul unde urma sa-mi petrec aproape o luna din viata.
si cum spuneam, m-am dat jos din avion, prima data in turcia. si am stat 6 ore cu ochii-n laptop, cu castile in urechi nevrand sa interactionez cu vreo specie umana. m-am inconjurat de toate nationalitatile, de la europeni curati, la asiatici galagiosi, la arabi maronii-murdari, negrii sexosi. m-am facut ca nu vad si nu aud. am ajuns sa-mi astept urcarea in avion. brusc m-am simtit inconjurata numai de maronii. am zburat cu inima-n dinti 5 ore cu ei. detalii, detalii.
cand am ajuns pe terioriul pakistanez m-am ingrozit. literalmente primul gand a fost "se poate mai rau ca-n romania !!". se poateee! dupa ce mi-am pescuit si trecut bagajele prin toate controalele posibile (thanks stranger usor-maroniu!) am iesit pe portile aeroportului. in stanga si dreapta astepta o multime de oameni, calcandu-se in picioare, tipand. Am zarit undeva in departeare doua maini albe, singurele de altfel. am fugit catre ele, in masura in care se putea cu cele 30kg pe care le taram dupa mine.. m-am aruncat in bratele lor si am inceput sa tremur. cu greu mi-am tinut lacrimile acasa. n-am plans de emotii, dor sau alte bazaconii. soc cultural mi-as fi numit lacrimile.
niciodata nu mi-au placut locurile straine, tot timpul mi-a placut in romania, m-am simtit acasa. nu mi-a placut sa calatoresc, sa cercetez, sa descopar, sa caut. nu mai iesisem de mai bine de doi ani din tara de..lene. lene sa fac pasaport, lene sa caut bilete, hotel, sa decid unde si cu cine.
inca nu a trecut socul. e un mix amaro-acrisor. e ca-ntr-o piata maare cu multi, dar multi, tigani prietenosi. pe cat de ciudati sunt ei, pe atat de mult imi apreciez (daca asta e cuvantul potrivit). am intalnit aici o incredere in oameni, o sinceritate si o incercare de a ajuta si de a se la ajutati de nu-ti vine sa crezi. am mentionat de respect si bun simt?
politica lor de a vinde e fantastica. iei acasa ce vrei, probezi, daca-ti place te intorci si platesti, daca nu returnezi. no hard feelings. asta se aplica de la pietre la blanuri.
sunt de-o data socata si fascinata. ma lupt cu barierele mele, cu acceptanta mea, cu intelegerea, cu judecatul inainte de vreme. nu-i usor..

trebuiau notate undeva impresiile. nu trebuie sa la arunc in cosul uitarii si pe ele.

candva, candva, o sa-mi amintesc cu drag.

winter song.

2011-11-24T21:36:00.002+02:00

am inceput blogul asta acum aproape trei ani. l-am inceput speriata de lumea noua in care ma aflam si de mine. stiam de pe atunci ca trebuie sa umblu la mine sa fiu bine, dar nu eram eu chiar convinsa cum se face. asa ca m-am gandit ca umplutul de nebuna al unei pagini virtuale ar ajuta. un loc unde sa pot fi eu pentru ca nu ma cunoaste nimeni. au aflat de mine-le virtual doar cativa apropiati. intial. si am scris. mi-am varsat amarul aici, am plans, m-am descarcat si am luat-o de la capat. ce am scapat din vedere in tot procesul a fost ca dupa defulare ar mai urma ceva pasi, ceva solutii de cautat.. de unde sa stiu cum se face asta?

pana in vara am tot cautat idei, variante pentru a ma face fericita. mereu vina era la mine indiferent ce mergea prost, fie ca era vremea, relatia, prietenii, iesiri anulate, petreceri proaste. imi asumam tragand de nas si o porneam nemultumita si trista mai departe. uite asa m-am complacut in cel putin doua relatii care au semanat atat de mult, am tinut oamenii respectivi langa mine..sa ce? mi-am calcat in picioare principii, idei, dorinte, m-am neglijat si m-am crezut cu mult mai proasta decat eram/sunt. asta ce e? teama de abandon? de respingere? de esec? nevoie de afiliere? de apartenenta? de intelegere? sustinere? de reusita?

intr-un final am decis ca e timpul sa fac ceva adevarat oricat de dureros ar fi. mi-am infruntat frica de necunoscut si mai ales necunoscuti, am jucat volei si am incercat sa ascult. am gasit drumul pe care vreau sa o iau. mi-am re-luat inima in dinti si am fugit la dezvoltare. experienta pe care am inceput-o cu inima cat un purice, cu incredere zero in mine, cu panica de faptul ca va trebui sa dau mana cu toate temerile mele si de oamenii care imi vor fi in jur sa asiste. am venit zgribulita, speriata, singura. acum, dupa primul modul ma simt fericita cu mine. sigur, mai sunt atatea pe care vreau sa le imbunatatesc, dar incep sa cred in mine. cred ca pot sa fac ce imi doresc. cred ca penitenciarul e prea putin pentru mine si ca terapia mi s-ar potrivi. cred ca nu merita sa imi pun limitele atat de jos. sunt atat de mandra de mine. progresele vizibile? am reusit intr-un final, cam tarziu ce-i drept, sa ma pretuiesc. am scapat de cusca in care ma aflat si a caror gratii ma sugrumau deja. am scapat de omul care ma facea sa cred ca nu-s buna de nimic, ca nu merit nimic si ca trebuie sa accept ce imi ofera el caci altceva mai bun oricum noi voi primi. ei bine, voi avea ceva mai bun. si daca nu macar voi fi eu destul de buna pentru mine si voi fi fericita.
ma intrept catre unde trebuie.

voi termina modulul 1 cu zambetul pe buze, cu niste oameni minunati alaturi de care am ras din toti plamanii si cu care mi-am impartasit fricile, dar fata de care am si avut curajul sa fiu eu. acea eu pare-se ca nu le-a displacut cum ma asteptam la sedinta -1. pare-se ca nu am fost inlaturata. pare-se ca-i de bine!

me gustaaaa!

in luna lui marte.

2011-11-20T23:02:00.003+02:00

nu e usor atunci cand esti furios pe cineva sa te aduni si sa incerci sa ii arati numai lucrurile bune, sa incerci sa iti doresti sa ajuti. a nu scote ochii sau a nu reprosa ceva este un pas nou pentru mine. incerc, vai cat incerc, sa uit si sa las in spate toate dezamagirile si lucrurile care m-au intristat. in una din zilele astea am sa ma gandesc si la ce am gresit eu. pana atunci ma preocupa greselile si palmele altora.
sunt furioasa si vreau sa treaca starea asta. oamenii nu reactioneaza cum vreau eu, nu sunt programati dupa mine, nu simt ceea ce cred eu. de aia-s oameni si nu papusi. mi-e atat de greu sa trec peste perioada de furie. am acceptat complet restul, mi-am asumat lucrurile pe care stiu ca le-am gresit, dar am ramas cu nervi. de fiecare data cand imi amintesc sau aud de tine simt un gol in stomac. nu, nu-s fluturasi, nu e fericire, nici indiferenta nu-i inca din pacate. e furie si dezamagire. stiu, asta e un soi de a scoate ochii.
si acum ma chinui sa cenzurez, sa nu ma apuc sa insirui caci n-as face niciun bine nimanui.

as vrea sa pot bloca unii oameni sa nu mai poate citi ce scriu aici. as vrea sa pot fi convinsa ca niciun cunoscut nu m-ar citi niciodata. as vrea sa dau block si virtual cui nu-mi convine. in realitate reusesc.. nu ma simt sigura sa scriu intr-un word si sa-l salvez in laptop. scriu asa doar proiecte si alte lucruri "profesionala". parca si pierd farmecul emotiile si gandurile mele in fata paginii de word. si parca as avea nevoie de un feedback daca tot mi se cotrabaie prin idei. nu unul general. si totusi, mai bine nu. m-as cenzura si mai tare. vreau doar sa supravietuiesc cu bine saptamana asta, apoi se termina chinul. apoi chiar dau ignore, block si dislike.

fericirea-i un lucru marunt...
sa fac dragoste cu cerul, sa ma-ntind pe tot pamantul.. sa urlu tare "sunt fericit". asta-i poza noastra, 28 februarie, la metrou la gara ne iubim.
sa se-opreasca timpu'n loc!

eat, pray, love.

2011-11-15T23:48:00.002+02:00

ziua a inceput cu "anger and agony are better than misery", a continuat cu ideea ca citesc prea multa psihanaliza si ca e usor absurd gandul ca barbatilor le e frica de femei pentru ca ele ar vrea sa ii castreze. intr-un final am ajuns la "eat, pray, love".
nici ca puteam sa il vad intr-un moment mai potrivit. stiam de mult de el, vroiam sa vad, dar uite inca o dovada ca toate se intampla cand trebuie.

"Since I was 15 I’ve either been with a guy or breaking up with a guy. I have not given myself 2 weeks of a breather to deal with myself."

asta a fost fraza care mi-a ramas in cap. nu am mai fost singura de foarte mult timp. avand in vedere ca-s doar o pustoaica nu stiu exact daca se pun momentele in care am fost singura. in ultimul an si jumatate am fost eu in acelasi context cu cineva. eu cu cineva calm, eu cu cineva agitat, eu cu cineva care.. eu cu eu - nu. eu cu el, ea, ei, ele. chiar simt nevoia de eu cu eu. am mai zis lucrul asta, dar era ca un mod de autoaparare, crezand ca oricum nu as avea cu cine sa fiu. posibil ca nici acum nu as avea cu cine sa incep ceva nou, dar acum nici ca vreau. nu vreau pentru ca am obosit sa ma gandesc la mine legata de cineva, la mine in preajma cuiva, cum as reactiona pentru cineva, cum ar fi mai bine sau cum ar trebui sa ma controlez. vreau sa descopar exact ce-i cu mine, cam unde ma aflu si cu sa ajung unde vreau.
sunt convinsa ca daca ma concentram mai mult pe mine as fi aflat mai repede cam ce imi doresc de la viata mea. da, s-a schimbat lista in ultimii ani. am alte prioritati, alte asteptari. acum ma lupt cu zidul pe care l-am format in jurul meu. am reusit sa fac putin loc pentru oameni noi, incerc din rasputeri sa imi tin teama in frau, incerc sa nu imi mai creez noi obstacole aiurea si sa nu imi mai inchipui bazaconii despre mine. candva o sa ajung sa ma accept si plac. probabil ca de abia atunci va trebui sa ma mai gandesc la eu cu cineva.

pana acum eu cu cineva-ul era pe un termen limitat, cu cat mai putine drepturi. ultimul cineva m-a facut sa imi doresc mai mult, sa ma gandesc ca se poate sa fie si ceva mai serios de cateva luni, cateva prosteli, cate momente. sper sa imi amintesc mult timp momentul cand am ajuns "acasa" dupa jumatate de saw vazut, cum am sarit pe tine si nu am vrut sa te las sa pleci, cum m-ai facut fericita si cum am crezut ca va fi pentru totdeauna. momentul ala m-a facut sa cred ca se poate.

I need to change.

It ain't easy growing up in World War 3

2011-11-08T22:05:00.002+02:00

scriu prea des. prea des nimicuri.
deja ma oftic ca vin aici doar cand vreau sa ma plang. incep sa ma simt vinovata si fata de un spatiu virtual, ca si cand l-as folosi (in sensul de profitat).
azi a fost o zi proasta. ieri nu. dar ieri nu am simtit nevoia de a impartasi nimic. ieri am ras ca fraiera toata ziua fara sa stiu exact de ce, azi aproape ca-mi venea sa trag putin de vene sa vad cam cat de flexibile-s. daca-s la fel de flexibile ca restul corpului meu nu-mi fac probleme, se rupeau din prima. eu tot incerc sa scap de frustrari. nu vreau sa ajung batranica si trista, cu regrete, cu lucruri facut si neasumate, cu comportamente pe care nu le inteleg.
incerc sa ma cunosc, incerc sa schimb, incerc. dar am zile cand ma simt rac. azi am dat vreo 5 pasi inapoi. bine ca mi-am tinut degetele acasa si lacrimile in buzunar. a fost o zi proasta, dar sunt mandra ca prind putin control asupra mea.
ieri mi-am aranjat putin cu licenta, maine sa vedem cat a mai ramas in picioare. exista ieri si maine. stergem azi. azi nu exista. de ce sa traiesc in prezent cand am extremele?! retorica intrebarea.

as vrea sa imi dau seama exact daca mesajele m-au dat peste cap sau altceva. as vrea ca daca tot te trezesti sa ma cauti sa nu mai fi incoerent sau ipocrit sau mincinos. oricum tot ce spui is aberatii si presupuneri aiurea. m-ai dezamagit cumplit, nu te credeam asa, eram convinsa ca-i mai mult de capul tau.. asta nu ma face sa "iti port pica". sau sa iti vorbesc urat. sau sa iti fac ceva. vreau pace. de la tine si-n general. vreau ca atunci cand cineva vorbeste cu mine sa fie sincer, sa nu intoarca vorbele in fel si chip, sa nu imi joace teatru. mai ales cand cineva-ul respectiv se bate cu pumnii-n piept ca e sincer.
ipocizie. multa.
da, mi-e greu. nu asa cum credeam, dar este urat. imi pare rau ca am ajuns iar aici.

si cu asta m-am saturat de starea mea obosita, trista, dezamagita, suparata pe viata. doua palme si-mi revin. caci lumea ma asteapta.
cred ca va trebui la un moment dat sa imi recitesc post-urile inaite sa public. poate nu as mai strange atatea prostii pe aici.

I’ve got to take it on the otherside

sweet november and purple rain.

2011-11-03T22:25:00.004+02:00

e noiembrie si nu mai este atat de aprins rosul. si viata s-a schimbat mult in ultimul an. folosesc prea des si-ul, stiu, dar imi place.

nici nu stiu exact ce vreau sa spun, ca de multe ori. sunt dezamagita si m-am saturat sa imi innebunesc prietenii cu frustrarea asta. plus ca trebuie sa reiau prea mult ca sa ma inteleaga. nu-mi place sa ma cenzurez pe propriul blog. sunt dezamagita de alegerile mele cand vine vorba de oamenii, mai cu seama baietii, pe care ii aleg in preajma mea. trebbuie sa dau masca jos, s-a usacat, e un fel de postare in direct. gata.

sunt dezamagita pentru ca stiu exact ce am nevoie, ce fel de tip imi doresc, dar cumva cedez prea devreme. ceva de genul primul venit..primul sosit. nu conteaza ca stiu ca nu va fi niciodata ce vreau, eu il accept, il primesc langa mine, il iubesc, iar la un moment dat nu mai suport prostia din capul meu, ipocrizia in care ma scald si incercarea mea de a ma convinge ca e bine si asa. nu, nu e bine si asa. exista ce imi doresc, dar nu la fiecare colt de strada. voi ajunge intr-o zi sa am destula incredere in mine incat sa nu ma mai simt implinita doar datorita faptului ca am un tip langa mine. sau apreciata. intr-adevar, cel mai bine ma simt cu un tip langa mine, cu cineva pe care sa-l pot suna cand am chef si sa vorbesc, cu doua brate care sa ma stranga strans, dar e cazul sa nu ma mai multumesc cu putinul pe care l-am primit pana acum.
ma gandesc mult prea des cum as reactiona daca m-ar suna. daca m-ar cauta. daca ar da macar un mic semn ca totul s-a schimbat. nu-i bine. nu fac bine. principiul meu mereu a fost ca daca ceva s-a terminat asa trebuie sa ramana. dar e noiembrie si-s vulnerabila. si totusi, daca ma gandesc cat m-ai dezamagit. am cerut ajutorul, ti-am zis cat sunt de disperata, ti-am zis ca mi-e frica si tot ce ai facut a fost sa imi dai doua mesaje in doua zile diferite zicand ca nu stii de ce nu mai putem vorbi. asta mi-a demonstrat inca o data cat de imatur esti si cat de putin contez eu. asta ma face sa spun clar ca nu vreau sa mai aud in viata mea de tine. pe de alta parte insa.. imi place sa fiu luata in brate, sa am cu cine vorbi. si ma irita ca nu ma cauti. de fapt, nu stiu daca vreau asta. orgoliul clar vrea. vreau sa stiu ca nu m-ai uitat si ca ti la mine si ti-e dor. eu parca nu vreau. pentru ca cel mai probabil tot urat as vorbi, tot nervoasa as fi, tot as incepe sa plang la primele tare cuvinte urate.

n-am mai plans de mult. din momentul in care dupa ce te-am sunat speriata ti-ai bagat picioarele. ce-ar fi fost daca? atunci ce ai fi facut? as vrea sa plang si sa se duca toate frustrarile, gandurile, asteptarile, sperantele, visele, supararile legate de tine. dar nu se poate. se vor duce toate cat de curand. intr-o zi, cand vei fi suficient de matur, vei realiza ce s-a intamplat.
cel mai rau imi pare pentru ca stiu ca toate cacaturile pe care le-ai spus nu-s adevarate. nu vei vorbi frumos despre mine, nu te vei gandi cu drag in urma, nu iti vei aminti in contexte placute despre mine, iar urmatoarei daca-i vei spune ceva despre mine cu siguranta nu va fi de bine. voi fi una dintre multele.

cu speranta ca va fi ultima zi tulburata cu ganduri despre tine.

e noiembrie si e timpul sa zbor mai sus. sa am rabdare, sa devin iar 'sweet child o' mine'. so, where is my sweet november?

..o stea din cer se mai desprinde.

2011-10-21T00:43:00.003+03:00

pentru ca cel mai probabil tu oricum ai uitat de existenta blogului si pentru ca am nevoie sa-mi reastern gandurile. prefer sa nu ti le spun decat sa stiu ca ti-am vorbit si oricum nu ai inteles nimic.

te-am sunat pentru ca vroiam sa iti comunic ceva, sa-ti spun ca vreau sa incetam. ba nu, nu vreau. nu vroiam deloc sa incetez nimic, doar ca trebuie. trebuie pentru ca nu suntem fericiti nici unul. pentru ca eu imi doresc un om atent langa mine, care sa ma intrebe cum ma simt, daca am nevoie de ceva, daca mi-e grea geanta, daca a fost obositoare ziua. care sa imi dea cate un mesaj cand se gandeste la mine, care sa se gandeasca la mine! care sa imi vorbeasca frumos, sa imi zambeasca, sa stie sa recunoasca daca a gresit, sa aiba puterea sa ma ierte si sa-mi accepte scuzele. care sa inteleaga ca imi pare rau, care sa ma creada atunci cand ii spun ceva, sa nu-mi puna la indoiala fiecare cuvant si sentiment. care sa se uite in ochii mei si sa stie cat ma raneste un anumit lucru si sa incerce sa nu-l mai repete. sa nu se bucure de lacrimile mele si sa evite pe cat posibil producerea lor. nu vreau o poveste, nu vrea pana la adanci batraneti, nu vreau imposibilul. vreau respect si atentie.
nu vreau sa imi spui ca ma iubesti iar apoi sa zici ca mai bine te impusti decat sa ma vezi. nu vreau sa imi spui ca vii la mine, dar in drum spre mine sa te mai vezi cu cineva si sa ma lasi pe mine sa te astept. nu vreau ca mancarea facuta de mama ta sa fie mai importanta decat mine (decat mine plangand si rugandu-te sa raspunzi la telefon). nu vreau sa plang din cauza ta.

imi reprosezi ca am pretentii. am. e trist sa nu ai pretentii sau asteptari sau dorinte. imi doresc un om care se bucure sa ma vada. care sa faca un minim de efort sa ma vada zambind. unul care sa se aranjeza cand stie ca ma va vedea, unul care sa fie atent la cum arata, cum miroase, cum se poarta.. unul ne-indiferent. unul care nu vrea sa scoata pe altcineva responsabil din toate situatiile.

nu-s reprosuri. sunt constatari. nu mai vreau asa ceva. am crezut ca a atunci cand ajunge sa iti pese de cineva poti schimba lucruri pentru acel cineva. se pare ca tu nu poti asta. sau poate ca nimeni nu poate. indeferenta si lipsa apropierii pare-se ca nu se schimba.

imi pare rau ca s-a ajuns aici. ca ai lasat lucrurile sa ajunga pana aici. dar nu imi pare rau ca nu ti-am raspuns cand ai sunat. nu imi pare rau ca nu ti-am vorbit.

destinul.. ti-l mai faci si tu. destinul a incercat. ti-a placut sa-l distrugi putin cate putin.

prietenie? ce inseamna pentru tine? e atunci cand renunti la ca vrei tu pentru celalalt, atunci cand il asculti si incerci sa-i fi alatrui, cand incerci sa intelegi chiar daca nu se potriveste cu ce gandesti tu. cand ii vrei binele, il pretuiesti si il respecti.

nu esti pentru mine, la fel cum eu nu sunt pentru tine. si ai dreptate, nu trebuia sa tac la inceput cand am vazut indiferenta clar afisata. trebuia sa-ti dau pace de atunci, dar prea-mi placea de tine. atunci era cazul sa imi incerc autocontrolul.
rau nu imi pare oentru timpul impreuna. doar pentru certuri, cuvinte aruncate, lacrimi scurse si inimi zdrobite. exagerez cu inimile. sunt intacte, cel putin la propriu.

stiu ca si daca ai sa citesti vreo data nu ai sa intelegi ce simt si o sa zici ca-s asteptarile mele prea mari sau ai sa gasesti chichite de care sa te iei si sa ma-nvinovatesti.
nu-i nimeni de vina pentru nimic. nu merge. nu merge.

ma repet deja. mi-am dorit (asa cum imi doresc mereu) sa nu se ajunga aici. am investit (asa cum fac mereu) foarte mult, am oferit si am asteptat (asa cum fac mereu). asa cum se-ntampla mereu..nu a fost sa fie. si cum mi-am reamintit miercuri la dezvoltare, atunci cand pornesti intr-o relatie investesti, inceri, te implici, oferi, dar ai in spate gandul ca exista un moment in care lucrurile pot sa nu mai mearga. astfel atunci cand ineviatbilul se produce nu iti este tot univesul distrus.

noapte buna, caci este tarziu.

have ya ever seen the rain?

2011-09-26T03:24:00.002+03:00

..well, i did. o data la doua-trei zile o simt, nu o vad. o simt cum se scurge din interior pe obraji, cum imi aluneca pe buze si le sareaza, cum imi inroseste usor ochii. deseori se rezuma la tunete si fulgere. mai nou asa o simt. si e mai rau. incearca sa izbucneasca, dar tot ce ramane este o miscare a pieptului si o durere intepatoare.

ar fi trebuit sa ma fi obisnuit deja.

totul se reia si repeta. de la relatii esuate la prietenii stoarse. urasc faptul ca oamenii pe care ii iubesc trebuie sa se indeparteze. urasc timpul si distanta mai mult decat orice de pe planeta asta.

urasc ca oamenii cei mai dragi sunt departe sau vor fi. sau nu mai sunt apropiati ca-s departe. urasc ca in fiecare an trebuie sa ma adun si sa imi gasesc un alt om minunat. vreau sa am oamenii mei. nu mereu altii.

am obosiiiiiit !!!

people always leave.

time has come.

2011-09-20T22:14:00.003+03:00

timpul, timpul asta ma omoara. nu chiar la propriu, inca, dar usor, usor ma cam termina. asa ca picatura chinezasca.
este ora 22:15. am ajuns acasa acum 20 minute. mi-am plimbat cainele cam 3-5minute in jurul blocului, i-am dat un sms de rutina prietenului si m-am asezat in motul patului obosita. acum este momentul din fiecare seara in care ma rog de mine sa merg sa fac dusul ala frumos mirositor. dus, nu baie. nu am timp de balaceala.

m-am uitat la geamurile oamenilor in alea 3 minute in care l-am plimbat pe Tzishu. erau cateva lumini aprinse, cam una pe etaj. cred ca majoritatea inca mai umblau prin oras sperand sa ajunga la o ora decenta acasa. ma indoiesc ca s-au culcat de la ora asta sau ca stau cu lumanarelele aprinse. e atat de trist cate chestii tari putem face si cum nu avem timp fizic. pe zi ce trece ma scoate mai mult din minti lucrul asta. munca, scoala, dezvoltare, caine, prieteni, facturi, alergatura, sala. cand?

dupa aproape un an de agitatie, de haos, oboseala fizica si psihica, lipsa de odihna am ajus sa imi doresc ceea ce promiteam ca nu am sa vreau nicicand. tanjesc seara la un om minunat al carui ras sa il aud cand deschid usa casei, un zambet si sarut care sa ma astepte in locul pe care-l numesc acasa. niste brate care sa ma primeasca dupa o zi mult prea lunga, care sa ma stranga si o voce sa-mi sopteasca cum totul va fi bine. pana si eu am ajuns la concluzia ca singuratatea nu-i chiar cea mai buna solutie. mi-ar placea sa nu mai tin toate usile case inchise gandindu-ma ca oricum sunt prea multe camere. ah, cat tanjesc la un pat calduros si iubitor.

a sunat telefonul, s-a terminat visarea.

let me be the one.

I can fly.

2011-08-25T22:56:00.002+03:00

Sunt la victoriei, in masina, geamurile lasate maxim in jos cu aerul care-mi intra uaor pe sub piele (si rochie). Ascult magic fm. A venit mandrul pe care-l asteptam.
Inca mi se mai ameasteca gandurile cu vantul. Incerc sa tastez fara sa fiu atenta la viteza lui, la semafoare si alti factori deranjanti.
Cearta si toate vorbele de aseara inca imi mai stau in oase. Nu stiu ce au insemnat toate alea, nu stiu unde suntem acum si nu stiu unde sau daca mai putem ajunge.
Si mi-e groaza de un nou sfarsit sau inceput.

She's gonna send her letter to you.. She's got the love she's dreaming of..

mi-e dor si doare.

2011-08-14T05:49:00.003+03:00

am sa ajung sa innebunesc, la propriu.
e ciudat cum realizez ca mi se schimba perspectiva asupra vietii mele, cum incep sa imi doresc chestii la care am promis ca nici macar nu ma voi gandi. am realizat ca singuratatea doare cel mai tare. ca poate nu este chiar atat de fun sa fi independent pana la adanci batraneti, ca poate nu chiar asta e scopul vietii (sa demonstrezi tu cat de bine te poti descurca pe propriile picioare). probabil ca sunt chiar mai multi care fac fata lucrurilor singuri decat in doi, trei sau mai multi. posibil ca asta-i o provocare mai interesanta. la fel de posibil e sa fi realizat ca nu pot singura si sa dau acum inapoi. cert e ca acum sunt mai singura ca oricand, desi nu-s singura. primele doua zile ale lunii au trecut cu greu. inca nu imi vine sa cred ca am ajuns intr-a treia. si inca e prea devreme sa le numar.
mi-e atat de frica. si mi-e atat de dor. am nevoie de acele doua brate care sa ma tina macar in apropierea liniei de plutire. nu vreau sa o iau razna.

if it;s not ok it;s not the end.

2011-07-11T21:16:00.002+03:00

de ce sa fim tristi cand putem fi veseli? trebuie mereu sa faci ceea ce iti doresti, ce vrei tu, niciodata sa nu faci ce vor altii daca tu nu vrei.
nu pot si nu pot. oricat as incerca sa-ti inteleg filosofia de viata nu reusesc. mi se pare egosim si atat. daca eu imi doresc sa merg undeva si tu nu vrei, nu vei merge pentru/cu mine. voi merge singura. asta inseamna ca am facut ce am vrut. dar nu ai inteles ca te vroiam pe tine acolo. ca era mai important sa fi tu cu mine decat sa merg. daca apoi nu mai merg acolo nu intelegi de ce am facut asta.
imi spui ca nu-ti dau ocazia sa faci si sa dregi. iti spun ca mi-e dor, nu ma crezi. iti spun ca ma enervezi, nu pricepi de ce ma supar, ca nu ar trebui sa fie asa. iti spun sa mergem cu metroul, spui ca dau vina pe tine in loc sa pricepi ca ma gandesc la tine. ma framant cand nu spui nimic o zi intreaga, ma gandesc la problemele tale, vreau sa-ti fie bine. incerc. si ma supar. ma supar al dracului de mult pentru ca as vrea macar o faramana de interes, atentie din partea ta. putin de ne-egoism, putin de lasat de la tine. nu vrei. si daca nu vrei nu poti face ceva.
incercarile mele de a face ceva bun le vezi ca pe o dorinta tampita de a te enerva. ironiile le percepi ca pe acuze, scos ochii si reprosri.
nu stiu unde ai trait pana acum. nu stiu cum poti sa nu crezi in oameni care se iubesc, cum nu poti sa pricepi ca oamenii sufera unii dupa altii, ca orice lasa urme, ca un "imi cer scuze, chiar nu vroiam sa.." nu mai are valoare. ma faci sa sufar la fiecare miscare. ma faci sa ma urasc si mai mult. sa imi doresc sa nu fi zis nimic. sa nu fi facut nimic. ai nevoie de o papusa.
si totodata nu vrei sa faca oamenii ca tine. sau sa planga din cauza ta. sau sa le pese de tine.

ce doamne vrei? ce-i in capul tau? tu oare ai idee?

m-ai secat de puteri. e a doua zi pe care o zac. maine cum va fi?

un pitic.

2011-07-02T13:58:00.003+03:00

sunt lucruri pe care mi-am promis ca nu am sa le uit. sunt de fapt lucruri pe care eram convinsa ca nu am cum sa le uit vreo data. am uitat cand era ziua noastra. am uitat cand era ziua ta. incerc sa uit cand e ziua mea. nu credeam ca dupa un timp chiar nu o sa mai asociez anumite date, zile, detalii.. mereu am impresia ca sunt definitive, ca ziua de 2x mereu o sa fie legata de o despartire, impacare, de un inceput, de o iubire, o realizare, suparare. si totusi, nu mai stiu ziua in care ne-am despartit. 8 martie mi l-am amintit cu greu. de fapt.. daca stau sa ma gandesc bine.. pe 8 am inceput, pe alt 8, sau in jurul, am treminat-o. karma.

n-am sa inteleg cum functioneaza sentimentele corelate cu ratiunea. te rog, nu ma uri. ce se intampla acum nu e sa-ti faca rau. este sa imi faca mie bine. si e atat de bine..cateodata.

don't let me go.

2011-06-30T00:26:00.002+03:00

ce weekend.
ce oras.

nu cred ca am sa ma inteleg vreo data cand vine vorba de deciziile mele irationale, luate din burta. in momentul in care orice om normal s-ar opri, ar intoarce spatele si ar pleca eu parca mai rau ma ambitionez. si nu-i neaparat legat de orgoliu. pur si simplu asta-i reactia mea naturala.
putini sunt cei a caror parere sau activitate ma poate darama usor.

n-are niciun sens ce zic eu aici. acum sunt bine.
inca-mi place clujul tare, tare. inca imi doresc sa evadez intr-acolo. dar mi-e frica. mai multa ca prima data cand a aparut gandul. iubesc marea. clujul e departe de mare. te curata si te sareaza. imi place agitatia, zgomotul. imi placi tu, si nu-mi placi. dar imi placi.

fata arsa de soare. expozitia mea de scoici cu vanzare pe-un sarut. sa intru in tine ca marea in cort. ai fost vreo data la mare? o tara de orase goale. am sa-mi trag un glont in cap si-am sa-mi fac o gaura, si-am sa vad lumea prin ea. am doar optispe ani. sunt nebun. iubesc. si nu am bani. vreau sa ma trezesc.. bai, sunt la fetesti. in stanga mea conduce cineva. ma intorc la tine dupa un an si-o luna. iarna tu esti marea mea.

how to save our lifes.?

ploaie in luna iunie

2011-06-01T22:04:00.005+03:00

a trecut atat de mult timp de cand ne-am iubit pentru prima oara. ploaia imi aduce aminte de stanescu si alifantis cu luna lui marte. versurile imi aduc aminte cum ne iubeam, in mansarda, privind cum norii curgeau. era octombrie, cred. imi zambeai, ma sarutai si ma iubeai. e una dintre putinele amintiri care au ramas. una dintre amintirile pentru care as da timpul inapoi de as putea. pe care as retrai-o de nenumarate ori.
imi amintesc ca atunci ti-am soptit prima oara ca te iubesc. si cat de surprins ai fost, si fericit.

"o sa te ploua pe aripi, spuneai".

ah, cat timp a trecut.
acum e timpul unei alte povesti. sa-i spunem rosu aprins.

De parca n-as sti cand mi-e dor, ca totu-i trecator

2011-05-21T04:21:00.003+03:00

Doamne, cate s-au intamplat in utlimele zile.. nu se mai termina agitatia, stresul, problemele, durerea, frica. si de data asta nu-i nimic al meu. poate doar stresul. agitata is din nastere.
nu am crezut vreo data ca durerea emotionala poate sa ajunga sa se simta fizic. ieri, in incaperea aia mica, plina de oameni, fara aer, am simtit cum ma evapor si eu usor, usor. ma durea fiecare milimetru al sufletului, ma durea sa ma gandesc. cred ca alea au fost orele in care am reusit cel mai mult sa nu gandesc, sa imi paralizez ratiunea. prima data cand m-am simtit cu adevarat neputincioasa, realizand ca nu am ce face si ca nu am cum sa ma lupt cu moartea, cu viata sau cu suferinta. as vrea sa pot ajuta, as vrea sa bat din palme si sa fac viata usoara, sa gasesc solutii in orice situatie.
toate evenimentele astea nefericite m-au facut sa fiu rece, dura, greu de impresionat. ratiunea mi-o ia inainte.
e cumplit sa realizezi ca se pot duce toate de pe-o zi pe alta. pana ieri eram foarte open-minded cand venea vorba de suicid. mi se parea ca e decizia fiecaruia, ca cel in cauza stie mai bine cand nu mai are resursele necesare, cand e cazul sa cedeze. cel putin eu stiu ca nu m-as lasa doborata decat in momentul in care chiar nu ar mai exista solutii pentru a-mi fi cel putin decent. dar dupa ce am vazut atata durere, atatea lacrimi si suferinta nu pot sa mai sustin cu aceasi tarie nimic.
"parintii nu ar trebui sa isi duca copiii la groapa". nu pot uita fraza asta.
cum ai putea voluntar sa vrei sa supui pe cineva unui astfel de chin? cum ai putea voit sa vrei sa aduni zeci de oameni in jurul trupului tau, sa te planga, sa tremure, sa nu mai stie ce drum sa o apuce?

nu m-am confruntat mult cu subiectul moarte. tot timpul mi-a fost frica, am fugit de inmormantari, de oameni sfasiati, am incercat sa imi impun sa fiu puternica, sa nu ma las afectata, sa spun ca asa-i viata.
asa-i viata, dar uneori e prea mult.

pe de-o parte e o familie indurerata, o prietena pe care as vrea sa o ajut sa-i fie bine, sa o fac sa zambeasca si sa-i iau suferinta.. dar nu am cum sa fac niciunul din lucrurile respective.
pe cealalta parte este o copila care nu mai stie pe unde s-o apuce, ce sa faca si mai ales ce sa nu faca cu viata pe care ar trebui sa o aibe in fata.

sunt atat de nervoasa, frustrata.

cand o fi sa mor, indiferent ca va fi sa fie, vreau sa fiu incinerata. fara oameni disperati stand in jurul meu si ascultand ore in sir preoti, timp in care viata din jur ramane paralizata. in mod normal as fi zis ca oricum nu ar fi oamenii foarte tristi, dar oamenii sunt tristi cand moare cineva oricum, chit ca nu le-a pasat de acea persoana.

sper sa fie cumva bine. nu stiu exact care era planul de s-a intamplat asa, dar ceva macar semi-bun va fi intr-un final. un final posibil mult prea indepartat.

caci totu-i trecator..

a ramas din noi povestea noastra..

2011-05-16T00:27:00.002+03:00

..doar atat.

concluzia dupa 3 seri consecutive de niste super concerte: suntem niste tristi. e superb sa vezi niste oameni adunati intr-un loc care sa fredoneze aceleasi melodii, iar timp de cateva minute sa observi disperarea tuturor de a fi fericiti. toti ne dorim sa fim fericiti, in traducere sa iubim si sa fim iubiti. si sa aratam asta. cel putin eu asta am simtit mai devreme.
de ce suntem tristi? pentru ca suntem mult prea mandri sa recunoastem lucrurile de care avem nevoie, pentru ca orgoliul nu ne lasa sa facem sacrificii, sa ne schimbam, sa lasam de la noi.. sa fim fericiti. suntem mult prea importanti ca sa si fim cu adevarat atenti la ce-i nevoie..

nu vom afla vreo data ce oare ne-a legat.

m-am simtit atat de bine cuprinsa de alte brate, privind un alt zambet si lasandu-ma sarutata de alte buze. in momentele astea realizez cate momente frumoase am pierdut timp de jumatate de an doar dintr-un orgoliu prostesc.

macar acum am decis ca vreau sa ma fac fericita. pentru asta cred ca voi avea nevoie totusi de ceva somn...

Oh, it feels so good when you let go of all the drama in your life

2011-05-03T21:49:00.003+03:00

am revenit in civilizatie. asta s-a intamplat duminica seara. inca nu mi-am revinit din visul de vama. anul asta a fost complet opusul celui trecut. m-am bucurat de clipe uitate, de zambete si caldura ta. te-am iubit iarasi. de data asta restrictionati de timp. si a fost aproape mai frumos decat cele sase luni state nas in nas.
vama face minuni.
nu mi-am adunat inca toate gandurile, nu stiu exact pe ce planeta sunt. nu imi dau seama cum trece timpul, nu imi dau seama ce moment al zilei este si nu pricep ca sunt lucruri pe care trebuie sa le fac ca trebuie. imi e dor de linistea si lipsa grijilor de acolo.. ah, de abia astept o zi mai insorita sa dau o fuga pe taramul fara timp. inca mai respir din fericirea acumulata. desi, ma simt putin vinovata ca nu-ti duc dorul cum ar trebui.
ieri a fost prima data cand cineva mi-a dat sfaturi concrete in legatura cu ce ar trebui sa fac cand vine vorba de o relatie. si totodata pentru prima oara am putut sa resping clar ideile spunand ca nu ar merge. concluzia a fost sa ne mutam la mare.

oarecum m-am linistit per total. stiu cam pe ce drum vreau sa o apuc, am idee pe cine trebuie sa resping si pe cine sa pastrez..

mi-e dor de vama. dar o vreau insorita!

sometimes my mind plays tricks on me

2011-04-25T20:03:00.003+03:00

Ah! Iar am obosit cu toate fazele din ultima vreme. nu imi vine sa cred cat de repede se incurca lucrurile, se schimba situatiile si mai ales sentimentele.. sau mai bine zis alea se transforma. cum o ceva ce pare a fi o potentiala poveste se termina asta de brusc. bine, de chestiile astea ma mir de obicei. dar este al naibii de ciudat.
si atunci cand incep sa cred ca am dat de toate tipurile de oameni, ete fix in acel moment realizez ca nu-i asa. cel mai rau e ca ma fascineaza oamenii pe care nu ii pot intelege initial. acum insa cred ca am priceput ca nu e necesar sa ma chinui, ca nu-i tocmai rolul meu sa inteleg pe oricine, in orice circumstanta si cu orice risc. oricat de mare ar fi provocarea va trebui candva sa incep sa ma abtin.
si tind sa cred ca sunt pe drumul cel bun.

am un parfum strain in nas, al unei persoane atat de cunoscute. gandurile mi se-ncurca de aseara pana acum. n-am sa inteleg niciodata barbatii. exact atunci cand ma linistesc, atunci se gaseste cate unul sa apara cu cate-o prostie...

slower is better?!

2011-04-09T00:29:00.002+03:00

a trecut o saptamana aproape. si postez pentru prima oare de pe nou macbook. poate asa voi tine minte cand l-am luat. adica ieri.

oricum, nu asta era relevant. am inceput sa gasesc diverse chestii dupa care sa marchez trecerea timpului. problema e ca nu stiu exact pentru ce sau pentru cand il numar..
primul sarut, prima noapte plecata, prima dimineata ajunsa acasa, prima imbratisare, primul nu ferm, prima data cand chiar ma intreb cum ar fi bine fara sa ma arunc, primele 3 luni muncite, primele dezvaluiri cu oameni noi, primul proiect improvizat, prima data cand am realizat ca nu-i a buna cu vocea mea, primul macbook. asta a fost schematic saptamana ce tocmai a trecut.

si acum incepe una noua. da, stiu ca-i vineri sper sambata, dar saptamana trecuta asa a-nceput. si a fost simpatica dupa ce am trecut de primele trei zile in care ma simteam mahmur-ametita fara a fi consumat alcool.

ma ajunge oboseala.

ma frustreaza cand oamenii nu stiu ce vor. sau mai bine zis nu fac eforturi sa afle. mbine, in cazul de fata probabil si eu intru in aceasi categorie. doar ca in cazul meu nu e chiar vorba de lipsa efortului voluntar.. adica am preferat sa nu imi fac prea multe ganduri si sa las lucrurile de la sine in speranta ca asa ar putea fi mai bine decat daca chiar mi-as folosi capul si ratiunea. doar ca e rau atunci cand a doua persoana implicata in proces merge pe acelasi principiu. se ajunge la momentul in care spun: decide-te! intorc spatele si plec. cred ca sunt deja plecata. odata plecata nu prea ma las intoarsa din drum. de prea putine ori am gasit calea de intoarcere. de prea putine ori voi ceda sa o caut si sa ma-ndrept pe ea. sunt capoasa si sunt bine asa. si imi place sa mananc ce, cand si cum vreau.ah, si cat vreau. si nu accept sa mi se zica ce sa fac. eu fac cel mai bine ce-i bine pentru mine. chiar daca binele nu-i chiar atat de bine aparent. macar ma impac cu ideea ca-i decizia mea.

mi-e somn si nici macar eu nu stiu ce am vrut sa scriu.

noapte buna, andreea.

Poartă-te frumos cu ea, E prea mică şi nu ştie ce vrea;

2011-04-02T11:03:00.002+03:00

O, doamne. O, doamne.
Cred ca e prima data cand chiar nu vreau sa iau decizii, eu omul disperat sa nu lase lucrurile la voia intamplarii. Probabil pentru ca stiu ca orice "decizie" as lua tot nu ar fi una fericita. Pentru ca mie imi place sa imi incurc si complic viata. Pentru ca am reusit iar sa imi agit existenta.
Detalii? Neah, nici nu stiu ce se intampla exact.
A fi, dar cum mai exact?

Of, copil care sunt. :)

baby, baby, baby..

2011-03-29T20:37:00.003+03:00

miroase a vanilie in camera mea. nici macar nu-mi place vanilia. erau ultimele doua lumanarele din toamna.
m-am plictisit deja de cum o iau lucrurile ranzna in capul meu. de ce dracului nu reusesc sa fiu normala? sa fiu fericita cu mine? sau macar sa fiu multumita de mine..
ultimele trei zile au fost cumplite. nu am avut unde sa fug. e oribil sa stau cu mine-n casa.
nici macar nu am idee ce vreau sa spun, sau ce e cu mine mai exact.

nu vreau sa mai fug de mine, sa ma arunc in diverse chestii ca sa ma ascund. juma de an de fuga si incercare de a fi altcineva a cam ajuns.
ah, habar n-am ce vreau. incredere?
am obosit atat de tare cu capul asta al meu..

baby sunt eu. baby is crying.

Toamna mea

2011-03-25T01:48:00.003+02:00

De ce nu am voie sa fiu speriata? De ce nu ma lasati? Nu pot sa fiu mereu puternica, sa gandesc rational sau pozitiv. Am nevoie de sustinere, de incercari de a-mi ridica moralul si nu de a ma da inapoi sau a-mi zice ca-s tampita si gandesc aiurea.
Mi-e frica. Atat de frica si nu am voie. Cand vine vorba de altii si problemele lor nu imi e frica, ii ajut si sustin. Acum e vorba de mine si nu mai am forta. Am epuizat-o pe altii si pe alte probleme.
Nu stiu mereu cum sa reactionez, vestile proaste le iau mai intai in tragic, ma speri, ma panichez, ma agit, apoi cercetez problema si apoi incerc ganditul rational. Dar pentru a ajunge la logica trebuie sa depasesc teama.
In momentele astea imi e dor de niste ochi inocenti si niste brate puternice. In putinele momente in care nu ma descurc singura imi de dor de ceva ce inca n-am cunoscut sau simtit. Am nevoie de cineva sa-mi tina spatele atunci cand lesin, alunec sau ma-npiedic. Oh, de-npiedicat ma-npiedic atat de des. La adunatul de pe jos ma descurc binisor. Cu ridicatul dupa lesin ar fi ceva mai greu. Alunecatul e decent. Macar alunec in alta directie.

Of, acum hai sa ascundem iarasi frica.
Poate va fi bine.

*voi fi

the only exception

2011-03-18T01:45:00.005+02:00

Ieri, cand inca am iesit de la metrou, am simtit aerul de anul trecut. Era exact ca atunci cand ne-am intalnit prima oara, poate era si locul de vina. Sunt curioasa cum esti, ce faci, daca esti suparat pe mine, daca ai suferit.. Nu am curajul sa ma bag im seama cu tine, inca ma simt prost si am remuscari.. Oare cum am sa ma simt de 1 mai? Sau la sfarsitul scolii? Sau de ziua mea?
Din pacate nu regret nimic din ce-am facut. >only exception
Inca sunt uimita de starea mea. Citisem ceva de genul ca dupa ce ai din ce in ce mai multe relatii esuate, cu atat te obisnuiesti mai mult cu ideea de despartire, treci mai usor peste..asta pentru ca realizezi ca nu era acel el cum sau ce trebuia. Imi doresc atat de mult el-ul cu care chiar sa fiu fericita...ah. Si totusi, parca nu chiar acum. Prea m-a obosit cacatul din ultimele luni. Am pierdut atatea chestii misto pentru ca nu aveam cu cine. Is tone de activitati, iar eu sase luni le-am pierdut admirand fiecare colt al casei mele si al ochilor tai.

Bine ca au fost doar sase luni. Bine ca e gata. Te urasc pentru timpul pe care mi l-ai furat, pentru incapacitatea ta de a fi barbat. Dar nu te urasc atat de tare incat sa imi pese, sa te vreau in vre.un fel. Mereu cand trec pe unde ai si tu drum sper sa nu te vad intamplator.

Acum ce ma mai asteapta?
Mi-a placut prezicerea, inca mai visez la ea. Aproape ca ma gjidez dupa ea..

I don't wanna talk about it, how you broke my heart

2011-03-06T18:19:00.002+02:00

da, stiu ca acum patru zile scriam plangand si disperata cat de mult te iubesc, cat de mult te vreau cu si langa mine, cat de necesar este sa ne revenim si sa facem sa NE fie bine.
am facut sa ne fie bine, despartindu-ne. acum nu iti mai scriu tie, imi scriu mie. nu stiu daca vei citi asta, ma asigur doar.
credeam ca ma dezintegrez in momentele in care mi-ai spus ca preferi sa suferi ca ne despartim decat sa faci eforturi sa te schimbi. ai dreptate, chiar ai. nu are rost sa te schimbi acum fortat doar ca sa ma pastrezi, nu ti-ar face bine si oricum nu ai fi ce am nevoie si vreau. te vei schimba probabil intr-o zi, asa ar fi ideal.
dragoste, iubirea, sau cum s-or numi sentimentele astea, sunt al dracului de irationale. rational si logic vorbind, chiar nu am fi avut de ce sa fim impreuna sase luni. eu imi doresc afectiune, gesturi multe, mici si dragute, fara vre-un scop. vreau sa ma simt singura si cea mai importanta femeie din universul barbatului cu care sunt. vreau ca el sa ma puna in fata dorintelor lui egoiste, vreau sa se gadeasca cum sa ma faca fericita, vreau sa ma iubeasca. tu, vrei sa fi iubit. fara sa dai ceva inapoi.

si totusi, atat de mult m-ai schimbat, in bine. cred ca am invatat ca valorez destul de mult, ca pot fi optimista, ca pot iubi, ca ma pot descurca, ca pot sa fiu fericita.

din secunda in care am inchis telefonul, spunand ca vom vorbi peste trei saptamani, am fost fericita. am realizat ca nu mai am de ce plange, ca totul este spre bine.
da, imi pare rau pentru anumite lucruri care s-au intamplat intre noi, daca nu credeam ca vei fi ultimul din viata mea nu le-as fi facut sub nicio forma, dar.. shit happens.

multumesc, copil.

tu stiu ca esti bine, nici nu-mi fac griji pentru tine. tot ce sper e sa nu te re-intorci la vechile obiceiuri, nu in patul ei. cauta o fata sa te iubeasca
si sa te faca sa zambesti. pa, robotel.

"But if you can make it through the first weeks and months, if you believe that healing is possible, then you can get your life back."

Sfarsitul cel mai probabil e aici.

2011-03-02T22:55:00.002+02:00

Ma doare. Ingrozitor e rau. E cumplit. Nu pricep de ce nu observi nici cel mai mic efort al meu, de ce nu vrei sa vezi ca incerc din rasputeri sa ma scimb si sa fac sa fie bine? Nu iti cer aproape nimic. Doar sa ma apreciezi. Sa ma iubesti, cum spui ca o faci. Fizic, da, ma iubesti. Si inca cum. Dar in rest?
ti-am spus de mult ca nu vreau sa fiu inca una. Ti-am demonstrat ca merit sa faci totul pentru mine, ca pot sa iti ofer ce iti doresti. Vrei libertate? Vrei sa scapi de mine? Spune!
Du-te, vezi unde mai gasesti ce iti ofer eu. Te iubesc sincer si la fel de sincer iti vreau binele. Desi acum te urasc. Nu inteleg cum de reusesv sa plang atat din cauza ta. Cum de nu am renuntat mai devreme avand in vedere ca doar sufar.
Stiu ca nu are foarte mult sens ce am scris acum, dar oricum e mai coerent decat orice ti-as putea spune vre-o data in fata.

Adevarul e ca nu mai meriti. Dupa cum am demonstrat de mii de ori, nu am o imagine deloc bunadespre mine, dar chiar merit mai mult decat indiferenta ta si distanta asta. Si mai ales lipsa curajului de a spune ceva. Doare. Doare ca imi spui azi ca ma iubesti, iar la doua zile mai tarziu nu simti nici macar nevoia sa dai un mesaj cu "ce faci?". E mai mult lipsa de respect decat orice altceva.
Probabil ca pe mine nu m-ai inselat cum ai facut cu altele, dar ti-ai batut mai mult joc de mine. Stiai foarte bine de unde vin, cat de sensibila si vulnerabila eram, ai folosit asta. Apreciez desteptaciunea ta, ti-a iesit jocul.
Cand o sa cresti si ai sa intelegi ce inseamna o relatie dintre doi oameni?
Cresti, copilule, cresti si poate candva ai sa fi destul de matur sa intelegi ce ai avut. Cel mai probabil n-ai sa cresti si ai sa zici ca eu sunt nebuna (cum oricum o faci), si la fel de probabil iti vei gasi o gagica ce-ti va tolera toate figurile fara sa sufere sau sa spuna ceva. Sau nu o vor interesa caci nu are pretentii. Nu ai sa fi cea mai buna varianta a ta fara mine.
Eu..eu nu mai vreau alt tip. Nici acum, nici altcandva.

Acum nu mai pot da inapoi. Ma vrei? Demonstreaza. Nu ma vrei? Stiu, nu-i problema, ai la cinevte intoarce.

teenage dream & only girl.

2010-12-31T01:31:00.003+02:00

a mai trecut un an de anul trecut. anul trecut spuneam ca cel de dinainte a fost unul bun. si asta a fost unul destul de bun, plin de schimbari. multe schimbari.
din aprilie sunt pe picioarele mele. ma descurc singura cu toate cele. incepand cu platitul facturilor pana la spalatul wc-ului.
independenta asta a mea a inceput cu multa inconstienta, distractie si cap pierdut pe peste tot. cu ceva indragosteala, cu spusul unui "te iubesc" dupa foarte mult timp. acel "te iubesc" chiar a fost simtit, atunci! ..am tremurat cand l-am auzit inapoi. nici pana acum nu am reusit sa-mi explic reactia.
indragosteala asta a fost usoara, de vara, de copii. cu plimbat cu rolele, biciclete, alergat prin parc prin ploaie, mancat corcoduse, pierdut nopti pe cine stie unde, pupat pana-n zori. atat de inocent, atat de..cum ar fi trebuit sa fi fost la 14 ani. si totusi am fost tare trista cand am realizat ca se va termina. as fi vrut sa tina o vesnicie copilaritul de atunci.
apoi a urmat primul job. asta dupa cea mai reusita vara din cate-mi amintesc. job, oameni noi, si mai multi oameni noi, mici prietenii si el. despre el-ul nu vreau sa scriu acum.
indragosteala m-a facut sa uit de toate "sechelele" de demult. el-ul m-a invatat sa iubesc. cel putin asta zic eu, poate suna cliseic sau trist.
am cunoscut iar multi oameni noi, am pierdut iar multi oameni vechi. in continuare nu imi place sa vorbesc cu oricine despre mine, nu imi place sa ma prefac ca-s sociabila, nu-mi plac cluburile, oamenii care se inseala reciproc sau isi vorbesc iubitele de rau, barbatii care-s barbati doar prin prezenta a anumitor organe..
anul asta a fost unul bunicel. greu, dar bun. cel mai important e ca am aflat ca ma pot descurca singura. nu e frumos sa fi singur, nu e nici usor, nu e nici de preferat. am trecut de momentul in care vroiam sa raman singura pe veci. e mult prea greu de indurat si nu vad de ce si-ar face cineva asta cu propria mana.

anul viitor sper sa fie unul si mai bun, daca nu macar la fel de bun. imi doresc din suflet ca urmator revelion sa il fac tot de acelasi el, la fel ca si cele ce urmeaza. imi doresc sa ii vad pe ai mei (in circumstante placute). imi doresc bugetul, examenele luate, job-ul placut, distractie multa. imi doresc o contiunare in doi.
fericire.

2010-12-29T02:45:00.002+02:00

Vai cat de bine e sa vorbesti despre lucruri! Mai ales despre lucrurile care te-au schimbat si intristat cel mai mult. Au trecut trei ani, timp in care ranile s-au vindecat, iar eu sunt multumita de parcursul vietii mele.
Si e atat de bine sa-i spun celui "vinovat" conluzia, sa aud feedback, sa inteleg si cealalta parte. Ma simt usurata, de-a dreptul gata sa-mi continui perioada nou inceputa.
Destul de mult timp te-am "urat". Asta pana am realizat ca mi-ai facut si foarte mult bine. Am invatat de mica ce inseamna sa ti la cineva, sa lasi de la tine pentru el, sa traiesti si sa respiri in doi. M-am maturizat rapid, am sacrificat destulle pentru asta. Acum incerc sa traiesc perioadele alea inocente si dragute ce le-am sarit.
Din fericire am cu cine. Si din aceasi fericire am curajul sa imi recunosc oficial ceea ce-mi zic atat de des. El vreau sa fie cel din urma. Cu el vrwau sa imi petrec cei mai frumosi ani, adica cei ce urmeaza. Sunt mult prea fericita pentru a schimba ceva..

Once again:: "au trecut ani si viata s-a schimbat.." continuarea fiind ceva de genu ce-ai avut si ce-ai pierdut

trei.

2010-12-13T22:28:00.003+02:00

au trecut trei ani. dupa trei ani ai avut destul tupeu sa iti ceri scuze. nu garantez ca erau sincere, nu ma gandesc daca trebuiau sa aibe un anumit scop. nu imi pasa care a fost rolul lor, cert e ca le apreciez si asa.
am ajuns la concluzia ca nu am de ce sa regret nimic din ce am facut pana acum. intr-un final, chiar daca dureaza trei ani sau mai bine, mi se arata ca am luat deciziile corecte.
mi-a trecut starea de bulversare si ameteala de dupa intalnire. vroiam sa am undeva notat. imi vor revenit toate cele de atunci..

inca unul optimist.

2010-12-06T02:39:00.002+02:00

Suntem atat de batuti in cap, amandoi, incat ar trebui sa ne luam la bataie, nu in brate. Vrem sa castigam, nu stim sa lasam unul de la altul, fiecare are dreptate, trebuie sa aratam cat de destepti suntem.. o eterna competitie.
Si totusi, impreuna suntem foarte tari, zic eu. Scopul e simplu - sa castigam. Nu conteaza ce, important e sa fim cei mai tari la final. Si suntem!
Cel mai ciudat e ca de fel folosim acelasi scheme ale gandirii, ca avem in mare aceasi viziune. Dar de fapt suntem cred ca suntem destul de diferiti, desi nu-s inca convinsa..
Cert e ca te iubesc. Si ca vreau sa cuceresc alaturi de tine lumea, impreuna. Noi.
Candva imi era greu sa exprim sentimente de genul asta, aproape ca imi era rusine, asta ca sa nu vorbesc de frica. Aveam impresia ca in secunda in care imi recunosc anumite sentimente ceva nasol se va intampla si ma va da inapoi. Acum nu-i chiar asa.. daca trebuie sa se intample ceva naspa se va intama oricum, dar macar pot fi fericita si mulumita ca am facut tot posibilul pentru a fi bine. Si va fi bine.

E a treia noapte cu putin somn.. cred ca fericirea ma tine in picioare.

" lume cat te iubesc, sufletul mi-e bomba..explodez"

cea mai cumplita dintre ipoteze.

2010-11-16T00:44:00.003+02:00

ciudata-i singuratatea asta.
nu am fost niciodata o persoana foarte sociabila, cu multi, multi oameni apropiati in jur. nu mi-a placut sa-mi povestesc problemele in stanga si-n dreapta doar pentu a scapa de ele, pentru a le transfera.
dar de abia acum realizez ce dura-i singuratatea, linistea apasatoare. e de-a dreptul obositor sa-mi suport gandurile, sa nu le dau nimanui mai departe.
si mai greu e cand ma gandesc ca asta mi-am dorit atata timp, cat de tare mi se parea. probabil ca imi voi schimba candva perspectiva, iar. ca am sa decid ca nu mai vreau nici tipul asta de singuratate.. sa vedem ce urmeaza.

ma omoara asta:

asa suntem noi, mici felii de paine.

si te iubesc cu mila si cu groaza.

2010-11-09T19:44:00.002+02:00

furtuna a trecut. momentan, probabil.
sunt fericita in majoritatea timpului, in cealalta sunt obosita si nedumerita. in continuare am tone de intrebari si nelamuriri pe scunda. de fel ma intreb ce e de facut cu mine. probabil ca pe masura ce trec zilele imi vor veni si raspunsurile, iar lucrurile se vor aseza cumva. dar cum eu sunt eu, nu pot lasa lucrurile in voia sortii si simt nevoia sa le controlez cumva.
trec de la psihologie la psihiatrie, de la psihiatrie la asistenta, de la copii la criminali, de la criminali la nebuni, de la nebuni la dependenti si tot asa. ba urasc ideea de terapie de cuplu, ba mi se pare interesanta.
desi vreau sa invat, sa citesc, sa aflu, prefer patul. e solutia cea mai la indemana. imi e dor de activitate, de program. dupa ce m-am lasat de munca mi s-a dus si toata organizarea, toata farama de structura pe care o capatase viata mea. scoala nu imi pare obligatorie si deja imi fac griji cum am sa trec de aceasta sesiune.
sper sa se aseze mai repede toate. in favoarea mea, desigur.

am plecat.

Unde cauti tu iubirea vs e chiar aici

2010-11-03T00:29:00.002+02:00

Si inca o cearta. Nu inteleg de ce trebuie sa ne certam sau suparam atat de des.. Nu am nici cea mai vaga idee ce sa fac sa fie tot timpul bine..
De cand ai plecat, adica aproape doua ore, imi lacrimeaza ochii. Stau nemiscata, ma uit pe pereti, nu ma gandesc la nimic, iar pe obraji simt cum mi se scurg lacrimile calde.
Nu stiu exact ce-i cu mine. Mi-e atat de bine cu si langa tine, ma simt protejata si fericita. Sunt indragostita nebuneste de tine!
Intre timp chiar nu imi mai este frica sa spun astfel de lucruri. Am decis ca merita sa ma implic in relatia asta total, sa dau de-o parte fricile prostesti..
Te iubesc si nu vreau sa se termine. Ai inteles? Vreau sa mergem intr-un varf de munte si sa fim fericiti...

And from your lips she drew the hallelujah

2010-09-30T20:17:00.002+03:00

nu imi place sa astept. sa mi se zica o ora si sa nu fi acolo atunci. nu ma refer la intarzieri de 20 minute. e ok, inteleg asa ceva. si eu intarzi, dar ma rezum la 10 minute.
urasc mai ales cand ma faci sa astept fara sa ma anunti. de ce spui o ora daca nu ai de gand sa o respecti? de ce ma faci sa ma simt neimportanta?
probabil ca nu inteleg multi problema asta a mea. nu-mi inteleg crizele si supararea.
e simplu.

.................

sa lasam asta de-o parte.
marti incepe scoala. scoala despre care nu stiu nimic. nici daca am luat ultimul examen, nici daca mai am sanse de buget, nici in ce grupa voi fi, nici macar orarul. sunt complet pe dinafara. m.am simtit tare ciudat cand am fost la examen. parca era o lume din care deja decisesem ca trebuie sa plec, din care mi-am luat zborul. intr-adevar, chiar nu mai e de mine locul ala. nu stiu cum o sa ma simt anul asta, cat de fehl am platz.
ma gandesc cum ar fi daca mi-as ingheta anul si as calatori. sau m.as ocupa de ceva placut. daca as evada.
imi e dor de liniste, de lipsa grijilor.
s-au schimbat multe odata cu jobul. pe langa independenta nou dobandita a aparut si cea materiala. imi fac grijia ca nu am sa ma mai descurc fara banii mei, vorbesc de psihic. am invatat ce inseamna sa fi adult, sa nu pot lipsi daca esti cu fundul in sus, sa iti ascunzi emotiile, frica si lacrimile, sa discuti cu oameni mult mai mari, sa te impui, sa fi pus la colt.
e greu sa fi adult dintr-o data.
nu ma plang, caci am invatat multe. dar totusi parca as avea nevoie de o pauza.
poate primesc jobul luni. poate imi deschide ochii si in alta directie. poate pot sa ma tin (si) de scoala. poate imi regasesc locul printre oamenii fara multe responsabilitati.

ma apasa lumea asta matura de care nu pot scapa.

cartea care imi va schimba viata va fi cartea pe care o voi scrie eu

2010-09-25T20:15:00.001+03:00

mereu zic ca n.am sa mai spun niciodata niciodata. mereu zic niciodata si revin.

au trecut ceva luni de cand n-am mai scris. tare dor mi-a fost.
tare multe s-au intamplat.

intre timp nu imi mai pasa foarte tare cine citeste ce scriu. imi este mult prea dor ca sa mai tin cont de asta..
am recitit niste chestii vechi, nepostate si mi-am amintit de linistea pe care o simteam dupa fiecare cuvant insirat.
imi e dor de linistea aia.

intre timp am gasit alte metode de a ma linisti, dar echilibru.. imi lipseste din plin.

ultima data eram indragostita pana peste cap, eram convisa ca va fi una din relatiile alea lungi din care iesi doar cu inima zdorbita. eram fericita, multumita, implinita, totul in doi. pare-se ca atunci cand sunt mai sigura pe mine viata vrea sa-mi demonstreze pentru a mia oare ca-s doar un pion cu ceva experienta. relatia s-a terminat, inima mi-e intreaga si mintea plina de amintiri placute ce-mi genereaza aproape automat un zambet gigantic. este prima relatie (de orice tip) din care ies zambind. ori am crescut, ori am avut noroc. singurul lucru pe care il regret este probabilitatea ca l-as fi facut pe el sa sufere. tind sa cred ca nu am puterea asta asupra oamenilor, dar un risc exista.
dragule, nu am vrut sa te fac sa suferi. in felul meu te-am iubit. ma stii, nu zic astfel de lucruri de florile marului. nu zis astfel de lucruri, nu le recunosc. pe tine te-am iubit intr-un mod inocent, a fost totul in stilul unei primi iubiri, doar ca nu prima. modul ala stangaci, cand iti place de el, dar nu stii exact de unde sa-l iei. cand vrei sa-l prinzi de mana si sa-l saruti, dar ti-e mult prea frica.
ne-am luat inima-n dinti si ne-am sarutat. pana si sarutul a fost unul de copii emotionati! iti multumesc pentru privirea aceea rar intalnita. sunt aproape convinsa ca nu am sa o mai intalnesc la alt barbat.

si acum sa revenim in prezent.
ma duc sa-mi intalnesc prezentul, sa il sarut si sa-i spun cat de dor mi-a fost de el.

candva va veni momentul sa imortalizez ultimele luni detaliat.

the end.

2010-06-23T23:11:00.002+03:00

blogul asta a fost mult timp cel mai bun prieten al meu, este de fapt. adica ar fi fost daca nu si-ar fi bagat anumiti musafiri nasul.
acum trebuie sa renunt la el. la locul in care atunci cand nu imi era bine puteam veni, locul unde ma simteam bine, unde ma descarcam, unde eu ma simteam bine, puteam sa fiu eu fara teama ca cineva m-ar critica sau ca ar rade de mine. multumesc mult ca mi-ati luat asta. multumesc pentru respectarea intimitatii, a vietii personale, a incercari mele de a fi bine.

nu stiu daca voi fi in stare sa incep un nou blog. nu stiu daca voi mai avea vreo data curajul sa sciu ceva public si mai ales nu stiu ce voi face cu toate gandurile mele, unde voi plange si cum ma voi reface.

chiar mi-am dorit sa scriu cat mai mult aici, sa imi pot urmari si restul anilor, sa imi amintesc exact ce, cand si cum s-a intamplat, sa am amintiri, macar de la 17 ani inainte daca pana atunci nu exista.

cel mai trist e ca nu se poate intelege gravitate gestului. cel putin nu din punctul meu de vedere.

blogule iubit, te declar inchis. ma simt exact ca atunci cand pierzi un prieten drag (lucru pe care am avut ocazia sa il exprimentez din plin). nici nu-ti dai seama cat rau mi-a facut chestia asta si imiva face pe viitor.

multumesc.

ana, wanna be my girlfriend?

2010-06-22T02:46:00.004+03:00

stii, lumea mea devine oardcum pe zi ce trece mai superficiala. nevoia mea de a avea un fizic placut atinge cote maxime. mi-am innebunit toti prietenii si cunoscutii cu idealul meu despre corpul unei femei. pe zi cd trece devin mai frustrata si ma intreb cam cat de grav imi voi da voie sa ajung.
am vazut poze mai vechi cu mine. absolut oribila, mai putin acum doi ani. atunci cand a inceput prima mea cura drastica de nemancat. a ajutat enorm. la fel ca si in primavara asta. doar ca acum organismul meu a stagnat. nu vrea si nu vrea. pana si vointa o ia la vale.. ma tenteaza anumite dulciuri, dar mai ales painea. trebuie, este absolut necesar, sa imi reglez organismul pe o noua perioada non-mancare, ceai de slabit, apa, miscare. daca as avea timp de o depresie de cateva zile chiar acum as arunca toata mancarea. dar viata asta nu ma lasa.
de ziua mea imi voi face cadou un nou cantar.
nu mai pot sa vad grasime, picioare deformate, sani lasati, burti atarnand, haine care sd muleaza pe toti colacii existenti.
deja imaginea mea de sine(/mine) imi da juddcata peste cap.

vreau sa fiu frumoasa.

Well, You, are, the only exception

2010-06-18T01:51:00.002+03:00

cica am invatat si pentru examenul asta. imi e groaznic de somn. norocul meu e ca am timp sa dorm, examenul fiind pe la..5.
si gata, se termina. sesiunea. primul an. alta perioada zbuciumata. tare ametit a fost si anu' asta. cat de neasteptat au evoluat lucrurile de la inceputul anului. de la gasca aia mica si unita am ajuns sa ne regrupam, doi cate trei. am trecut de la imbratisasi la injurii, amenintari. si totusi, iar nu imi pare rau de nimic. in astea cateva luni am trecut de la maxima dependenta, program organizat (in masura bunului simt), la libertate cu carul (de nu mai stiu ce sa fac cu ea), nopti pierdute, zile nemancate.
acum astept vara. linistea, bronzul, marea, buzele tale. de abia astept sa am timp, sa il pierd cum vreau eu. sa citesc chestii non-psihologice (academice). sa fac o pauza de facultatea aia urata.
ah, si vreau sa scriu. doar ca nu am un subiect. am chef de o povestioara in genul "ema si kati" sau a violului. mbine, nu asa dramatica precum ultima mentionata, dar ceva care sa ma mentina interesata, un personaj pe care sa-l cresc. doar de un punct de pornire am nevoie...

(anti)lolita.?

2010-06-14T01:06:00.005+03:00

imi plac gentile, pantofii si viteza. si zdranganelele (atat cat sunt haioase). nu suport aurul sau pietrele pretioase, accept sa port argint doar in cazuri exceptionale. imi plac tocurile, la altele in picoare. imi plac unghiile scurte si colorate tembel. machiatul inca este un mister pentru mine, inca nu-s convinsa ca aplic cum trebuie fondul de ten (pe care il numesc fond de tenul). incurc genele cu sprancenele. nu suport parfumul (meu) puternic, mi se face mult prea repede rau. imi place sa imi schimb culoarea parului si imi e dor de momentul in care aveam suvite roz. urasc faptul ca arat de 16 ani, imi doresc tare-tare sa imi arat macar varsta, dar nu m-as impopotona sau pitziponcii pentru asta.
imi e frica si de umbra mea, dar uite ca supravietuiesc singura. sunt absolut obsedata de greutatea mea si de oasele bazinului (daca asa s-ar putea numi). ma cantaresc de mult prea multe ori, mananc mult prea putine alimente, beau mult prea putina apa si acum invat ce inseamna miscarea. mai am de dat jos 10kg. nu sunt obeza in caz ca s-ar intreba cineva. ador tipele schiloade, vreau sa fiu una. pentru asta ma chinui.
il iubesc pe billutza, dar as mai vrea un pisicut mic si nou. imi e frica sa nu il neglijez prea tare, as vrea sa imi vorbeasca, sa ma traga de maneca si sa-mi zica ceva, orice. sper sa nu pateasca nimic din cauza mea. sunt prea iresponasbila. nu as putea in veci sa am grija bine de o alta fiinta vie inafara mea.

ideea era ca sunt atat de copila incat nu stiu ce a fost in capul lor. am atat de putin din tipicul feminin incat ma gandesc cum de inca mai supravietuiesc.

gata.

Eu nu-mi trăiesc prezentul în care îţi spun toate acestea
eu nu trăiesc acum cînd fac dragoste cu tine
cînd te ţin în braţe eu nu înţeleg acest gest
nici aceste cuvinte pe care ţi le spun acum nu sînt întru totul trăite –
căci eu nu trăiesc atunci cînd par că trăiesc.
Eu trăiesc înainte şi după ce mi se întîmplă să trăiesc
pentru mine totul este imaginaţie, închipuire
realitatea păleşte în faţa visului
tu nu ştii, bunăoară, că eu am făcut dragoste cu tine
de zeci de ori pînă să se întîmple în realitate
în realitatea aceasta convenţională
creierul meu este plin de vieţi reprimate, de vieţi excesiv imaginate
eu m-am sinucis de sute de ori pînă acum
şi mă voi mai sinucide de sute de ori
pînă va fi să se întîmple cu adevărat
eu mi-am trăit naşterea cu mult înainte de a mă naşte
şi îmi voi trăi moartea abia după ce voi muri aşa cum se moare.
Nu pot altfel. Pentru mine totul e pretext: tu, aceste gesturi ale tale
aceste priviri nedumerite, aceste săruturi ultimative
toate sînt pretexte pentru trăirile mele închipuite –
chiar şi eu însămi sînt pentru mine un simplu pretext.
Eu trăiesc prea puţin în această lume
noi abia dacă am schimbat în realitate cîteva cuvinte –
în lumea mea am vorbit cu tine zile şi nopţi în şir
eu ştiu cine eşti din ceea ce am vrut să-mi spui
(şi mi-ai spus tu) despre tine
şi din ceea ce mi-am spus eu despre tine
atunci cînd plecai cu treburi din imaginaţia mea.
Însă eu, eu nu ştiu cine sînt pentru că de fiecare dată
îmi spun despre mine cu totul altceva
şi de fiecare dată cred ceea ce îmi spun despre mine.
Să nu îţi închipui însă că eu trăiesc acest prezent
în care îţi spun toate acestea.

(Iulian Tanase - Emma)

it's a fact.

2010-06-13T22:31:00.003+03:00

timpul asta e dubios. la fel ca si timing-ul. cred ca mereu am sa ma iau de el.
in primul rand nu inteleg de ce vara se aranjeaza toate.. nu ca m-ar deranja, dar nu inteleg de ce doar in perioada asta.
apoi, toate, dar toate, se intampla cand e nevoie. nu cand vrei tu cel mai tare, ci cand te aranjeaza cel mai bine. asta pentru ca noi, oamenii, mult prea depasiti de propia noastra existenta, suntem prea boi sa vedem ceea ce ne trebuie. ne dorim cai vrezi pe pereti cand clar avem nevoie de unii in garaj, ma rog. apropo de cai.. vreau cai putere.
inainte sa scriu aveam tare multe idei, dar fiind intr-o perioada buna a vietisorei mele, parca nu vad ce as putea spune. nu ajuta la nimic sa insir ceea ce mi-as dori, ceea ce patesc (atata timp cat nu trebuie prelucrat nimic).

ciudat e cum descopar nuantele.

I kissed your lips and I tasted blood

2010-06-06T01:40:00.001+03:00

Probabil ca e cam dreveme sa spun chestii de genu’, inca mi-e frica sa nu exagerez cu aprecierile si sa o iau razna apoi. Sau sa imi para mult prea repede rau pentru ce zic. Dar ma gandesc ca oricum in capul meu sunt ideile formate, deci tot cam aia e daca le si scriu. Bine, problema ar fi ca mai are cineva acces la ele..

Imi place ca imi zambesti mereu, ca razi la glumele mele idioate, ca stii sa faci pe copilul, dar in acelasi timp ma simt in siguranta, ca nu-ti dai ochii peste cap cand imi vine vreo idee geniala precum culescul de corcoduse in ploaie, iesitul in miezul noptii cu rolele, plecatul dintr-o statiune in alta.. te uiti mereu la mine cu ochii mari, nu ai privirea aia tipic masculina de parca ai vrea sa ma devorezi in urmatoarea clipa, a ta privire e (sau imi pare mie) calda, placuta, intrebatoare. Ma faci sa nu ma simt prost cand iti povestesc toate amintirile sau intamplarile dubioso-penibile, pot sa vorbesc cu tine, pricepi ce vreau sa zic din cinci cuvinte rastalmacite, lucru pe care foarte putini oameni il reusesc (am un stil mai.. deosebit). Cand ma ti in brate am senzatia ca se opreste timpul si ca nimic nu mai conteaza (o suna cliseic, dar ata ete), ma mai crizez doar pentru usi si lumini :p. Probabil ca as mai putea enumera o groaza de chestii, dar chiar n-am chef sa exagerez, oricum nu e stilul meu sa descriu sentimente pozitive. Las asta optimistilor.

Ok, acum sa trec la cum te vad. Inca nu m-am lamurit de unde sa te iau. Ma repet, mi se pare ca esti o combinatie intre baietasul ala bad si unul bine crescut, politicos la locul lui, sunt cam la poli opusi, stiu. Si cred ca la asta ma opresc. Pe ideea asta-ti dezvolti singur.

(i'm so gonna regret this!)

what do I say when it's all over..

2010-05-30T02:55:00.003+03:00

probabil sunt asa tocmai pentru ca observ ca incepe sa imi pese, sa ma atasez. la fiecare chestie micuta ma panichez, realizez catre ce ma indrept. nu mi-au trecut complet traumele din trecut, traiesc cu frica de a nu se intampla aceleasi lucruri, de a nu avea "ocazia" sa-mi dezvolt noi complexe. imi ajunge ca ma simt oribila, grasa, stresanta, obositoare, neinteresanta etc.
la fiecare apropo sexual ma panichez. la fiecare apropiere, indiferent de ce tip, imi vine sa-mi pun papucii si s-o iau la fuga. ma bine rolele, sau masina, ca-i mai rapida.
adica, dupa partea aia in care sunt indragostita pana peste cap si totu-i roz vin problemele. momentele in care fiecare zice ce vrea, aude ce vrea si face ce vrea. in care deja nu mai conteaza parerile celuilalt, in care devine orice obositor. argumente, contraargumente, replici, certuri. certuri. certuri.

inca se incearca convingerea mea ca nu mereu e asa. poate dupa alte multe ore de teorie + practica sa ma prind si eu cum sta treaba pe bune. oricum, nu am chef sa renunt la mine.

prima dovada e incercarea mea de a scrie detasat. sunt convinsa ca nu mi-a iesit complet, dar macar imi dau silinta.

..and sorry seems to be the hardest word

2010-05-20T10:44:00.002+03:00

ok, ce dracului fac cu viata mea?
intr-o ora si 15 minute am examen. examen pentru care nu pot sa zic ca m-am omorat cu invatatul. e doar un partial, ce-i drept, dar mai tarziu (tot azi, tot la aceasi materie)urmeaza examen la seminar, unde daca nu ma descurc decent voi pica. nu vreau sa pic.
eu nu-s una dintre cei care invata in ultima secunda (ci in ultimul minut), nu-s nepasatoare, nu-s miserupista! nu eram. ceva e cu mine si inca nu imi dau seama. stiu trigger-ul, dar nu stiu cum dracului sa fac sa ma comport la o fiinta normala sau macar rationala.

tot ce fac e sa ma gandesc cum sa slabesc, sa caut prostii pe net, sa platesc facturi si sa calc rufe.

o voi absolut lua razna!!

e cu dedicatie:

ce bine ca esti, ce bine ca sunt...

2010-05-16T05:43:00.003+03:00

As vrea sa pot scrie cum scriam inainte. inainte ca oamenii pe care ii stiu si in realitate sa imi citeasca vreunul din ganduri. acum gandesc fiecare cuvant, il intorc pe toate partile in asa fel incat sa se potriveasca sau se fie cat mai greu de descifrat.
asta e locul in care sunt sincera, unde-mi pot spune toate ofurile, iar acum ma cenzurez. nu-mi place sa se stie ce gandesc, daca vroiam as fi spus.
acum as avea de povestit, nu stiu exact care parte. nici macar nu stiu ce-a fost cu noaptea asta zbuciumata.

tot ce-a mai ramas este gustul amar al berii si mirosul suburbiei.

si nevoia de a scrie

2010-05-13T12:31:00.002+03:00

dupa o perioada super activa, zac. si nici macar nu stiu daca-mi place sau nu. pare-mi-se ca m-am cam plictisit..
am o tona de treaba, prima fiind sa mananc. ar trebui sa imi misc piciorusele delicate catre dus, apoi sper usa - destinatia finala fiind un magazin. cica sa ma hranesc 5 zile cu paine, branza, orez, banane si ceai de menta. sa manance ei asa. eu iau medicamentele. ma asteapta ceva orez prin frigider, dar banuiesc ca oricum nu e bun.
am pofta de capsune cu finetti si frisca. am pofta de zacut pe plaja, de soare in ochi si gust de sare pe buze.

cica incepe sesiunea, cica am niste proiecte de facut, cica am un partial, o evaluare, un raport de scris. cica a venit primavara.

mi-a zis ca-s anorexica. ma rog, termenul ar cam fi anorectica. si mi-a zis ca e boala psihiatrica, de fapt ar fi psihologica (macar pentru inceput). inca nu m-am hotarat daca sa fiu mandra ca cineva de "specialitate" m-a catalogat asa sau sa ma panichez. adica, in afara faptului ca nu prea mananc chiar nu fac alte chestii tipic lor. bine, ma cantaresc destul de des. dar atat! ah, si imi plac oasele. imi admir fiecare oscior nou aparut la disparitia unor grame de grasime. aproape ca ma doare sa vad grasime sau sunci. mi se face greata..

atat cu obsesiile mele.

"si al treilea, eram neconditionat si irevocabil indragostita de el" --> dupa un an sau mai multi (?!) de cand s-a starnit nebunia twilight, m-am apucat si eu sa citesc. aia e dovada vie ca devorez cartea ce-mi aminteste de o perioada de mult apusa.

adolescenta reloaded

2010-05-05T20:26:00.001+03:00

Imi spuneti ca-s copil, dar imi dati tond de lucruri de facut. Imi zici ca doar faptul ca am milte responsabilitati nu ma face matura sau cu ceva mai mare. Copilul nu se definea prin inocenta, lipsa de responsabilitati, imaginatie cat carul si fericire?!
Eu dm ajuns la fericirea in rate. M-am saturat sa fiu privita ca un copilas doar pentru ca am 18 ani. Nu mai suport sa mi se vorbeasca precum unui handicapat sau inczpabil. Da, imi e al dracului de greu (mai ales sa recunosc ca mi-e greu), dar ma descurc eu cumva.
Am senzatia ca ma comport ca intr-a 9a cand eram impertinenta si agresiva doar pentru ca ma simteam subestimata. Am inceput sa nu imi mai vad lungul nasului, sa ma comport neadecvat.
Imi e dor sa vorbesc, sa rad, sa zambesc si asta nu fortata ci pentru ca asa simt.

Vreau sa mi se gaseasca si ceva bun, nu doar chestiile naspa sa le aud mereu de peste tot.

De maine nu mai mananc, iar. Macar o satisfactie sa am

9 dimineata, din troleu

2010-04-17T09:04:00.003+03:00

M-am prins si eu de cateva chestii ce trebuie urmate in vietisoara asta. Adica, nu trebuie, dar din ce-am vazut recent e util..
1. a asculta instinctele (nu doar cele primare)
2.a avea rabdare in momentele cheie
3. a nu pune multe intrebari

aia cu instinctele e vitala, iar eu de fel acolo dau gres. this time turned out ok

ma opresc ca nu-s coerenta, mi-e prea sooomn. atat vroiam sa zic.

Atat!

Little girls don't know how to be sweet girls. Mama didn't teach me.

2010-04-14T18:34:00.002+03:00

de ce toata lumea tine sa isi dea cu parerea in legatura cu alimentatia mea? si mai ales de ce au impresia ca nu sunt perfect constienta de ceea ce fac?

imi place de tine. cred

they will take control

2010-04-06T12:27:00.004+03:00

ce faci atunci cand ai tot ce vroiai candva?

eu stau. si ma gandesc de unde sa apuc lucrurile. doamne, ce bine se potriveste ploaia asta. nimic n-ar descrie mai bine ce-i in mine..

..peace will come to me

2010-03-25T01:31:00.002+02:00

Ador vremea de afara. Dupa iarna asta dureroasa pot sa apreciez soarele.
Anul trecut s-a facut mult mai repede cald, iar mie mi se parea absolut normal. Acum un an puteam sa stau pe iarba, in tricou. sau a fost putin mai tarziu asta?
oricum anul asta difera enorm de cel trecut. inca nu m-am hotarat daca-i bine sau nu. de ce nu pot fi toate chestiile la un loc? acum am ce imi lipsea anul trecut, iar anul trecut aveam ce imi lipseste acum.
cand vine vorba de oameni sunt una dintre primele care zice ca nimeni nu-i de neinlocuit. doar ca anumite legaturi nu se pot recrea. din cand in cand simt nevoia sa imi citeasca cineva gandurile sau sa imi storc creierii sa il ajut. imi pare rau ca am distrus, dar crede-ma trebuia. stii mai bine decat oricine cat de greu mi-a fost, cat am plans si mai ales de cat curaj am avut nevoie. promit ca am sa ma gandesc mereu la tine, o sa-ti trimit ganduri bune si am sa te ajut asa.. de la distanta.
anul trecut aveam un iubit, banuiesc ca asta era denumirea, as zice eu ca prieten se potriveste mai bine, dar s-ar incurca notiunile, si un amic, aici iar as spune prieten, dar intervine aceasi problema. si alte persoane. in mare ei contau cel mai mult. acum partea masculina din viata mea a ajuns la punctul critic, valoarea minima abosoluta. in schimb am prietene in jur. ceea ce e al dracului de ciudat pentru mine. eu si fetele.. pff. nu imi plac fetele in mod deosebit. nici macar nu-s convinsa ca prieteniile intre fete pot dura. nu ca as crede in prieteni eterne. asta poate pentru ca pana si prietenia eterna am distrus-o. nu pot si nici nu trebuie sa o refac.
deci, da. anul trecut tanjeam dupa independenta, dupa libertate, dupa decizii proprii, iar acum incep sa imi plang de mila. plang dupa cineva care sa imi poarte de grija, caci eu am sa renunt la mine din primele clipe. pentru ca sunt copilul ala tembel care e dispus sa se infometeze, sa piarda nopti, sa se oboseasca excesiv cu idiotenii doar din dorinta de a nu pierde ceva. nu ca as avea ce pierde din fata laptop=ului la 2-3 noaptea.
pe zi ce trece observ ca viata mea exista doar de 2 ani. comparatiile mele se rezuma la ultimul an. am sters totul. am doar primavara trecuta si pe cea actuala. primavara in care mi-am recapatat speranta si cea in care am inceput sa uit de ea.

macar a trecut iarna. sunt copil al soarelui..

I'm leaving bitterness behind
This time I'm cleaning up my mind
There is no space for the regrets
I will remember to forget

is love alive?

2010-03-22T00:33:00.003+02:00

Ce se intampla cu oamenii si blogurile lor??

Citeam si eu 3-4 bloguri si oamenii respectivi au decis sa ia o pauza sau sa incheie socoteala cu ele.
stiu ca blogul de fel e prieten pentru zile rele iar atunci cand iti gasesti fericirea de fel le lasi balta. sau din contra incetezi sa scri cand observi ca te-ai intristat complet, ca nu mai ai ce zice, ca te-ai schimbat.
eu ma atasasem de unele bloguri, caci pe oamenii din spatele lor nu ii cunosc. zilnic asteptam vesti din partea unora pe care nici nu-i cunosc, despre care stiu doar ceea ce decid ei sa povesteasca. nici macar nu stiu cat de real e ceea ce scriu.

eu nu pot sa renunt la blog, nu stiu daca o sa mai pot face asta iarasi. acum nici nu vreau. dar o sa fie urat sa intru aici si sa am in lista doar o persoana care mai scrie.

A venit primavara. vine aprilie. vine un nou..inceput, iar.

vorba ei..

2010-03-14T14:34:00.001+02:00

..pana la sfarsitul facultatii avem timp sa devenim lesbi

telefonul meu zice ca-s 9 grade. sa se fi intamplat minunea? sa fi venit primavara? fericita-as fi!

caci nu mai suport!

2010-03-12T01:05:00.002+02:00

1. Iarna! In puii mei, este PRIMAVARA! ce cauta iarna pe strazi, in case si mai ales in mine??

2. Bagatul in seama absolut aiureaaa! Taci, taci, taci. Nu, repet: NU, contezi! Nu imi pasa, du-te taaare!

3. Oboseala. De la 10 la 8, 9 pe drum. Puntin somn, putin timp, putin din tot! si asta-i doar inceputul. nu vreau sa ma gandesc cum va fi de prin mai.

4. Lipsa timpului. Vreau sa pot citi, sa invat si sa vad muulte filme, documentare.

5. Grasimea!! ana, mia, vreti sa fiti prietenele mele?

Gata, cedez. ma culc. nici in seara asta nu am reusit sa ma apuc de experimentala. o sa fie o varza frumoasa sesiunea ce urmeaza.

Noapte luunga si odihnitoare imi doresc.

Blower's Daughter

2010-03-09T00:34:00.002+02:00

azi a inceput ca si cand ar fi o zi din aia care nu se mai termina. in sensul rau.
Doamne, ce an! anul meu a inceput azi, adica ieri, adica azi, ceva de genul asta.
aveam de gand sa ma scufund in tristetea orasului si-n chipurile strainilor. ma gandeam ca azi o sa ma simt ca fulgii astia de zapada care nu-s la locul lor.
e martie! e 9 martie. am trecut de azi. am trecut cu bine de azi. tare curioasa-s cat o sa ma urmareasca acesta zi, la ce o sa ma gandesc in fiecare an..
cert e ca azi am supravietuit cu bine. am trecut de cursul la care credeam ca voi scrie un post deprimant, trist si lacrimand. mi-am pierdut zambetul fortat cum am intrat in amfiteatru..

un an nou cat mai bun imi doresc. cu multe zambete, cu soare! anul trecut a inceput cu o lalea, acum cu zapada, ce urmeaza?!

" And so it is
Just like you said it should be
We'll both forget the breeze
Most of the time
And so it is
The colder water
The blower's daughter
The pupil in denial

I can't take my mind off of you
I can't take my mind off you
I can't take my mind off of you
I can't take my mind off you
I can't take my mind off you
I can't take my mind...
My mind...my mind...
'Til I find somebody new "

"un om simplu"

2010-02-24T01:10:00.002+02:00

nu mai suport sa vad ca descriere pe toate retelele sociale posibile, pe toate blogurile, in toate spatiile unde trebuie sa completezi "despre mine" scris: "sunt un om simplu" sau "un simplu om"! am seaca. e atat de inutil, da dovada de atata lipsa de imaginatie.. adica atat esti tu?! doar un "simplu" om? asta te caracterizeaza? spune macar ca esti doar un om, sau un alt om, un cineva. sau la dracu', nu mai scrie nimic, e mai simplu (ca tot e un cuvant asa frumos).
la un singur om am putut intelege afrimatia asta. si culmea, el nu e un "simplu" om, desi asa se vede (ceea ce da dovada de modestie multa). e un om extraordinar, nicidecum simplu!
Oamenii nu sunt simpli! sunt complicati, diferiti, cu bazaconiile, ciudateniile, sperantele si asteptarile lor.
Oamenii sunt cel mai interesant lucru inventat candva. suntem deosebiti. toti!

Eu, printre multe altele (deoarece sunt constienta de complexitatea fiintei mele), sunt "doua femei: una doreste sa aiba toata bucuria, pasiunea, aventurile pe care mi le poate da viata. Cealalta vrea sa fie sclava unei rutine, a vietii de familie.."

maniac monday

2010-02-22T10:01:00.003+02:00

E luni, iar. e luni, ora 10, cam acum imi incep cursurile. dar cum eu iar am pierdut juma de noapte pe filme, o sa ajung ceva mai tarziu. plus ca sunt si foarte bine dispusa.
Am aflat rezultatele din sesiune si m-am linistit. Acum poate sa inceapa privara pe bune. Doar cand vad soarele incep sa zambesc, eu care de fel bomban cand trebuie sa ies din casa. Poate e un semn ca ma normalizez.
Telefonul meu zice ca-s 3 grade afara, nu-l cred. E cald, e soare, e aproape martie, e aproape vara, e aproape marea, vacanta..

Degetele mele parca nu vor sa scrie ceva negativ, asa ca postul revoltat privitor la minunata si "renumita" mea facultate mai are de asteptat.

Oare pot sa ma incalt cu sandalele?

...

2010-02-15T02:01:00.001+02:00

"I'm scared that if i let myself be happy for one minute, that my world's going to come crashing down and i don't know if I'll be able to survive that.."

De ce-uri

2010-02-12T22:48:00.002+02:00

De ce promitem mai mereu lucruri de care suntem siguri ca nu ne vom tine niciodata? De ce spunem lucruri atat demari desi stim ca ele nu-s reale?
De ce atunci cand ne despartim ne spunem ca vom ramane prieteni, ca vom fi acolo unul pentru altul? De ce spunem ca distanta nu ne va schimba, ca vom ramane pe veci "la fel"? De ce cand ne revedem ne prefacem ca suntem tot in locul din care am plecat, desi stim ca am ajuns mai departe? De ce ne prefacem ca nu a trecut timpul? De ce ne povestim cu greu si doar vag anumite secvente? De ce ne promitem ca ne vom revedea, vom merge in acelwasi locuri si face acesleasi lucruri ca atunci? De ce desi ne aflam langa o persoana pe care am iubit-o si ne-am zis ca o vom iubi mereu, o privim cu ochii goi? De ce doar trecerea timpului ne face sa uitam, sa fim reci fata de cei care au contat? De ce nu stergem lucrurile rele si ii privim cu dragoatea ce odata le-am purtat-o? De ce lasam timpul sa decida ce se intampla cu dragostea noastra? De ce ne este frica de trecut, dar de viitor? De ce nu lasam resentimentele si ne lasam guvernati de iubire? De ce suntem rai, reci, duri sau distanti? De ce se asociaza cuvantul om mai mult cu sentimentele si trairile negative?

Te-am iubit enorm, pentru ca tu mi-ai deschiso ochii. M-ai adoptat atunci cand eram o copila fara minte si m-ai azvarlit in lume cand eram o pustoaica cu ceva mai multe cunostiinte. Mai intai m-a atras "ciudatenia" ta, erai diferita si nu-ti pasa. Nu stiam ca defapt esti la fel ca mine si ca asa te protejezi. Am aflat pe parcurs asta si multe altele. M-ai invatat ca-mi trebuie o masca pentru a supravietui cu inima cat mai intreaga, ca distanta nu-i un lucru rau, ca parerile trebuie sustinute cu tarie, ca trebuie din cand in cand putina diplomatie, ca e important sa-mi aleg bine oamenii din jurul meu. Am priceput ca un suflet ranit, indiferent cat de grav, se va reface cu dragoste, timp si sacrificiu. Cel mai important: m-ai invatat sa am curaj, sa scriu. Asta atunci.
Acum.. am vazut doar o urma subtire din ce a fost, indiferenta si timpul care a trecut peste sufletele noastre. Desi te-am iubit ca pe nimeni altcineva.. n-a mai ramas nimic, poate doar o fantoma.....de argint. Si noi ne-am ppromis ca ne vom revedea, ca vom face tot ce ne placea atunci si ca vom aduce timpul inapoi. In secunda in care am promis asta am stiu ca va fi imposibil, ca vorbim pentru a umple golu dintre privirile noastre.
Urasc timpul si incapacitatea mea de a lasa in urma ce-a fost. Desi, inca te iubesc pentru atunci.

Fantoma ce esti.

cred c-am adunat vreo 300 de ieri.

2010-02-07T23:49:00.005+02:00

S-au adunat 300 de ieri.
Cantec prost, zmeul, dragostea, nu am chef azi, copilul si durerea, am doar 18 ani, vst, vara asta.
merg la concertul asta si va fi placut!

pentru ca a trecut un an de la ultimul, pentru ca am crescut, pentru ca te-am uitat, pentru ca trecutul este si va ramane trecut. nimic si nimeni nu mai poate reface sau reporni ce a fost. amintirile nu ma mai chinuiesc, amintirile sunt acolo sa rad de ele, de mine, de ei, de tot.
si nu, nu se poate reinoda ceva pierdut, nu se poate reface acea bucatica din mine care s-a pierdut atunci. 2 ani, e atat de mult, cum dupa atata timp, dupa cate am patit, dupa cat am crezut ca nu se mai poate sa mai vorbesc cu cineva de atunci?!
si da, te-am iubit fraiere. pe voi amandoi v-am iubit.

pentru ca as putea sa vad filmul la nesfarsit, pentru ca dragostea exista oriunde, in oricine, doar ca e diferita, pentru ca as vrea sa invat sa iubesc, pentru ca sunt fericita azi.

pentru ca azi am facut dragoste cu cerul, cu zapada, m-am intins pe tot pamantul si am respirat usurata. pentru ca dureaza un an sa digeri o dragoste, pentru ca au trecut 300 de ieri!.

Cought in the moment

2010-01-26T01:08:00.003+02:00

Prin incercarile mele de a omori timpul, astăzi cu zâmbetul pe buze, am dat de blogul unei pustoaice de 13-14 ani. Pare destul de matura, dar totuşi la un moment dat mi s-a părut ciudat. Am ajuns sa mă gandesc la mine.. atunci.
Prin clasa a8a am plecat din tara. Pe lângă tipica criza adolescentina la mine s-au adăugat si problemele de adaptare socială. Si iar imprieteneste-te cu alţi oameni, încearcă sa intelegi cultura si obiceiurile si mai ales uita de ce era acasă. Uita de toţi. Cam un an, un an juma am crezut ca innebunesc. Imi faceam planuri cum sa fug, cum sa mă întorc acasă. Atunci am început sa iubesc "acasă".
Cu timpul am început sa mă obisnuiesc, dar niciodată nu am încetat sa vreau acasă.
Pe la 14-15 ani m-am indragostit. Si in ce hal! Îl iubeam, îl adoram, urma sa ne mutam împreuna, sa îmi fie sot si tatal copiilor mei. Evident ca doar in imaginatia mea. Cum eu tot timpul am excelat in arta de a imi impune ceva, am facut asta si atunci. Mi-am impus sa nu ma despart de el sub nicio forma. Am zis ca nu conteaza ce zic ai mei sau alti oameni, ca merita certurile si tot efoetul meu. L-am iubit fortat. De abia acum realizez ce mi-am facut. Cel mai imbecil lucru pe care il poate face cineva la 14-16 ani e sa incerce sa aibe relatii serioase. Nu functioneaza! Nu depinde de maturitate, depinde de viata. Depinde de oamenii pe care i-ai cunoscut, de experienta pe care o ai (din toate punctele de vedere, de la cea in materie de oameni la cea sexuala). Problema nici macar nu e relatia propriuzisa. La 16 ani poti intelege o groaza de chestii, poti fi matur, serios, poti dezvolta sentimente de atasament si poti face sex. Problema o reprezintă despartirea, căci in cele mai multe cazuri ea va veni. Ce faci tu după ce te-a părăsit cel pentru care ai fi făcut orice? Ce faci când vezi ca ai rămas doar tu? Când planurile s-au dus.. Nu vei ştii cum sa treci mai departe, vei fi sfasiata, vei plânge zile in sir, vei încerca sa tefaci totul, vei suferi cumplit. Eu asta am patit. Brusc Universul meu se prabusise si a rămas asa mult timp. Un an, doi. Nu e normal ca adolescent sa pierzi speranţa, sa nu crezi in iubire.
Nici la vârsta mea, de parca as fi o baba, nu cred ca o despartire poate fi suportata prea bine, dar sunt convinsa ca nu face la fel de multe ravagii.
Nu ştiu ce rost a avut post-ul asta.

.îmi astept noua iubire

sa mai schimbe un pic din viata mica de aici.

2010-01-24T16:13:00.003+02:00

Un prof ne-a zis la un moment dat ca dupa o relatie serioasa (din punct de vedere sentimental), indiferent de durata ei, dureaza cam un an pana cand subiectul sa fie capabil sa se implice intr-alta. Deci, practic pentru cateva momente de placere suferim un an. Un an ne ia sa ne vindecam, sa procesam tot ce a fost.
In cazul meu a trecut aproape un an de cand a inceput totul. Mai e o luna sau cam asa. Desi cateodata am senzatia ca a trecut o eternitate, iar alteori simt ca ieri m-ai sarutat ultima oara.
Usor, usor am inteles ca trebuie sa las de la mine, sa nu fiu atat de orgolioasa si mai ales sa nu incerc sa imi refulez sentimentele. Ar mai trebui sa imi ascult instinctele.
Inca imi pare rau pentru ce am facut.

Daca as putea ti-as spune ca as fi vrut sa apari acum, acum dupa ce am inteles ce NU trebuie facut. Acum, ca sa fim in acelasi punct. Sa imi pot face planuri cu tine. Sa-ti pot spune ca te iubesc fara sa ma gandesc ca ar putea fi inceputul unei tragedi. Sa nu-mi mai fie frica de raul pe care probabil mi l-ai face si sa savurez fiecare secunda.

A trecut aproape un an si imi amintesc totul ca si cand ar fi ieri. Si asta din cauza mea. Pentru ca sunt mult prea rece, dura si distanta cu oricine. Pentru ca cine vrea sa se apropie de mine trebuie sa stie sa sparga coaja.

Vreau sa fie vara. Nu mai suport frigul, geaca, cizmele, manusile. Imi vreau sandalele, pantalonii scurti si tricoul cu vodka (connecting people).

incepand cu 8 martie nu mai vreau sa scriu despre tine.

Tendinte controversate

2010-01-22T02:46:00.002+02:00

Mă termina sesiunea asta imbecila! In 9 ore am examenul, deabia am terminat de citit un sfert din materie si sunt absolut disperata! In loc sa tocesc puternic, azi am stat la palvre la telefon, am controat mail-ul de sute de ori (deşi nu avea cine sa îmi scrie), am invatat toate detaliile cromatice din pozele celor de pe facebook..
Cred ca m-a lăsat psihicul, alfel nu îmi pot explica comportamentul (nu conduita!). Asta e de abia al doilea examen si mai urmează inca trei. Din fericire pe primul l-am luat binicel.. Nu ştiu încă dacă sa mă duc la mărire, nici nu prea ştiu cu ce se mănâncă. In principiu mi-am propus sa nu am restante si sa rămân la buget. Acum sa vad ce dracu fac mâine, adică peste cateva ore
Ma doare capul, mi se închid ochii, mi-e frica si mi-e dor de mare!
Tu mi-ai alergat prin vene...

5/39!

and so it is, no love, no glory, no hero in her sky.

2010-01-20T00:36:00.004+02:00

Gandurile mele mi se pare din ce in ce mai aberante, ilogice, imature si inutile. in primul rand am nevoie de o vacanta, o pauza de la tot. sa-mi pun mintea pe pauza si sa-mi las doar corpul sa decida ce vrea, asa ca behavioristii. stiu cum suna ultima fraza, asa trebuie sa sune.
Ma enervez pana si pe mine. m-am saturat de pretentiile mele. am ajuns sa urasc ca pot gandi. cateodata, in ultima vreme mai des, ma gandesc ca e tare bine de pitziopoance si de alte specimene cu coeficientul de inteligenta scazut sub medie. ele nu gandesc, ma. pentru ele e normal sa asculte manele, sa isi lase unghiile mari si sa le vopseasca rouz, sa aibe parul cat mai blond-alb, sa combine toate culorile lumii intr-o "tinuta trendi-fensi". e normal sa dea replici idioate si sa se lase agatate de orice misca si are organ genital masculin. scopul lor in viata este sa aibe o familie, bani, cat mai multi prieteni si putini dusmani. uimitor este ca persoanele despre care vorbesc vor fi de mii de ori mai fericite ca mine.
In cazul meu sunt doua variante:
a) sa raman o frustrata pentru ca am scopuri de neatins (din motive obiective - lenea, lipsa motivatiei, inexistenta a ceea ce-mi doresc)
b) sa imi obor standardele si sa traiesc cu regretul ca as fi putut mai mult, dar..

Atunci cand esti prost oare iti doresti sa fi destept?

no love, no glory, no hero in my sky.

Later edit: Lost and delirious - film de vazut. dragoste, cautarea identitatii si drama.
Si mai later edit (dupa ce am vazut tot filmul): dragoste, durere si iar dragoste. si nu, nu este un film cliseic gen boy meets girl si traiesc un happy end. e vorba de dragoste profunda, fatala. cred ca partea cea mai dramatica e reprezentata de varsta fetelor.

use somebody

2010-01-13T00:26:00.004+02:00

îmi e al dracului de frig, mi-au inghetat buricele degetelor. si totusi, e cald. tocmai am terminat cu foehnul. mi-a crescut parul acum, nu imi mai sta pe ochi, nu mai are culoarea aia nedefinita, stearsa. gentile tot îmi cad de pe umar, dar am învăţat sa le las asa. Încă mai por jimi ciu cu tenesi, adică cizme ca e frig. Nu imi mai plac tenesii aia maro si jerpelitu la fel de tare, acum îmi plac cizmele pufoase. Am purtat toace, de 10 chiar. Am stat o seara pe ele, am topait si am ajuns sa alerg desculta. Îmi plac fuste si rochiile acum. Si încă imi mai place sa le port când e frig si ploua. Îmi place ploaia, sa mă plimb prin ea.. Îmi plac clatitele cu ciocolata, înghetata de el mc si cartofii prajititi, dar separate. Am început sa intru in cafelene, nu mă mai plimb ca besmetica. N-am învăţat când se scrie fii sau fi sau ştii sau sti. Încă am pierd noptile aiurea, dar nu mă mai trezesc a doua zi sa-mi fac treaba. Imi place rosul si vodca. Si as vrea sa fumez. N-am mai fost de mult in parc la plimbare, plimbare. Îmi place la patinuar, nu îmi plac filmele văzute acasa. Îmi plac camerele mici. Îmi plac pozele. Nici acum nu-mi place nokia. Îmi place vara, caldura, soarele si sutienul de la costumul de baie. Tot brunetii îmi plac, între timp am văzut insa un blond dragut, unul singur in 18 ani. Tot as vrea sa fiu băiat. Nu îmi plac cluburile. Vreau sa conduc către mare, sa dorm in maşina si sa mă trezesc ciufultia. Vreau sa beau vin pe plaja si sa dau timpul inapoi.
E mai cald acum, m-am invelit cu amintiri. Prea cald. Ar fi cazul sa le dezbrac...

mult prea multe

2010-01-09T01:08:00.002+02:00

Iar devin dependenta de blogul asta. e ceva in aer iarna. in fine

Sunt din ce in ce mai mult tu. efectiv nu imi pasa, desi stiu ca roata aia iar se va intoarce. mereu am stiu ca se intoarce, mereu a fost nasol cand s-a intors, dar oarecum mereu decid ca merita riscul. de doua ori pana acum nu mi-a pasat. desi...

Tu erai azi? Erai tu?? mi-a ramas inima in loc, apoi incepuse sa bata ca nebuna. pentru cateva secunde n-am mai auzit muzica din casti, mi s-a schimbat expresia fetei, vedeam in ceata, ametisem si ma durea burta. m-a durut burta si dupa ce am iesit la aer, si dupa ce m-am urcat in autobuz si dupa ce a inceput sa mearga. nu stiu de unde si mai ales de ce reactia asta. nu e dor, nu e frica, nu e regret, nu e wow. e doar ciudat.

Ieri am vazut un om frumos, sau asa era la ora aia. veneam obosita de la facultate, ajunsesem ca printr-o minune la eroilor, cu ochii pe jumatate inchisi, cu jung si freud duelandu-se in capul meu, cu castile in urechi si cu teama de examene cuprinzandu-ma. si atunci omul cobora dintr-un autobuz. a trecut pe langa mine, avea niste ochelari absolut superbi (ray ban, dar nu din aia de soara, rama clasica, cu lentila transparenta) si un pulover dungat si nu mai stiu. cert e ca mi-a distras cateva secunde atentia de la starea mea nu tocmai placuta. m-am urcat in urmatorul autobuz cu freud si jung si depeche. in curand imi voi face si prieteni imaginari.

tone de draci

2010-01-06T12:22:00.003+02:00

Bai, deci ma seaca la culmea atitudinea colegilor mei de an (serie, whatever). totusi, sa nu generalizez. ma enerveaza marea majoritate dintre ei.
FRATEEEE!!! Cum nene sa intrebi de tone de ori ce trebuie facut la o anumita materie ca sa treci anu si sa nu raspunda nici dracu? cum??
ok, competitie, fiecare pentru el.. am inteles. da' nu exista o limita?
de ce cacat sa ma duc la engleza, unde o freaca pe banda rulanta? am facut in liceu engleza, am facut in liceu cv-uri si alte bazaconii. nu am nevoie sa ma duc la curs ca sa reiau tot. nu, merci. nu ma intereseaza sa scriu cv in engleza. nu vreau sa lucrez pe engleza, nu nu nu. stiu alte limbi mai simpatice si utile.
adica astia la curs/seminar imi dau de facut traduceri de zeci de pagini, dintr-o engleza nu tocmai usoara, cu terminologii din astronomie, iar aia la engleza ma invata sa scriu o amaraciune de cv??? cum se pupa treaba asta?
m-am saturat de atata ipocrizie.

la dracu cu voi, cu facultatea voastra!

(probabil ca dupa sesiune imi va trece.. )

there's no poetry between us

2010-01-02T23:28:00.003+02:00

Pentru ca a trecut prea mult timp, pentru ca e prea tarziu.

Prima data nu am ascultat si a fost rau. A doua oara am ascultat si inca imi vine sa urlu. Un an. Ce inseamna un an?
In anul care tocmai a trecut am reusit sa fiu trezita, zdruncinata si resuscitata. Desigur si data cu capul de toti peretii.

N-am sa te mai ascult! Mi-a ajuns. Prea mult deja. Poate stii tu multe, dar n-am sa mai renunt niciodata la cineva sau ceva pentru ca imi spui tu ceva. Nici macar nu mai sunt dispusa sa te ascult. Si da, intr-o anumita masura te urasc.. cu toate ca e prea urat spus, prea dur. Nu suport ideea ca mi-ai distrus univesrul si ca mi-ai creat altul. Intr-adevar, e mai realist asta, dar prea dur.
In mintea mea tu esti de vina, desi e doar in mintea mea. Am nevoie de un alt vinovat decat eu. N-as putea sa imi recunosc ca eu-s de vina.

Se inchide si cutiuta 2009. Un an mult prea amestecat. An care a inceput frumos, care a continuat si mai frumos, care m-a dat peste cap, care mi-a adus zambetul pe buze, care s-a terminat.
2010. Hellcome.

violul

2010-01-01T19:21:00.002+02:00

Pentru ca acum nu mai conteaza cine citeste asta! Pentru ca acum nu ma deranjeaza ce s-ar putea intelege. Pentru ca acum imi place si mai tare decat atunci cand am postat-o prima data. Pentru ca face parte din mine. Pentru ca m-a ajutat. Eva..
Pentru ca este o poveste frumoasa.

- Eva, te iubesc!

- Ma iubesti?

- Da.

Ma iubeste. Ma iubeste. Ma iubeste si ma saruta. Bine ca stau pe patura, altfel sigur as fi ametit. Daca l-as fi desenat sigur asa ar fi fost. E tandru si totusi are un grad de brutalitate excitanta. Brutalitatea aia datorata unei dorinte puternice, ce nu poate fi controlata. Oare eu provoc cumulul asta de sentimente in el? Tare mi-as dori sa fiu motivul pentru care trece de la disperare la extaz. As vrea sa il duc pe culmile cele mai inalte, sa il urc acolo si sa nu-l mai cobor, sa nu-i mai dau drumul niciodata. Si totusi, frica asta nu ma lasa sa trec mai departe. Nici nu il cunosc. E o flacara ce arde puternic, atat de puternic incat primul vant o va stinge. Ah, iar ma saruta. Nu mai stiu ce gandeam. Mereu lasa un gol in capul meu.

Ce atingere… ferma. E atat de sigur in miscarile lui, parca ar stii exact ce vor provoca in mine. Simt ca vrea sa ma devoreze. Atingerile, saruturile, cuvintele dulci-acrisoare rostite in urechea mea dreapta ma sperie si excita simultan. E cazul sa ma las dusa de val, sa uit. Ma imbratiseaza, imi sopteste iar ca ma iubeste si incepe sa-mi sarute urechea. Intai o saruta tandru, limba o mangaie usor, apoi o musca din ce in ce mai tare, se aprinde. Saliva lui calda imi inunda urechea, iar zgomotul ma surzeste pentru o clipa, ma transpune intr-un univers surd si orb unde placerea domina. Continua drumul sarutului pe gatul meu. Acelasi miscari ca mai devreme.

Tandrete, brutalitate, placere. Imi musca gatul, suge usor din carnea deja pregatita, o prinde usor intre dinti si musca. Musca pana cand ma face sa tip. Sau am gemut?! Am simtit ca mi-am miscat buzele, dar nu am auzit si zgomotul produs. Saliva lui inca mi se mai plimba prin ureche. Nu da vreun semn ca ar vrea sa se opreasca. Pasiunea devine mai brutala, ma simt ca un trofeu acum. Mainile care mai devreme ma imbratisau inocent, care nu aveau curajul sa-mi atinga nici macar fundul, prindeau acum curaj. Fusesera incolacite pe talia mea, acum se plimbau in jos, pe abdomen, treceau neglijent catre picioare, mi le desfaceau, se miscau si mai agitat pe partea interioara a coapselor. Dupa o scurta framantare a fiecarei portiuni parca simteau nevoia sa-si continue drumul. Din nou pe abdomen, talie – diferenta era siguranta cu care se miscau. Se apropie de sani, incetinesc, sarutul se opreste.

Totul se opreste, brusc. Imi ridic capul buimaca si nu inteleg nimic. Dorinta arde in mine, creierul nu functioneaza, nu percep nimic din jurul meu. Ma uit la Dan, ii zambesc usor vulgar si sar pe el. Il intind si incep sa-i sarut gatul. Dorinta se zbate sa iasa, vrea sa evadeze, sa se imprastie prin tot corpul. Ii musc gatul, musc fiecare portiune din el, apoi ii sarut buzele carnoase. Musc iar fiecare bucatica din ele, le inmoi cu limba, musc iarasi. In timpul asta mainile mele se plimba neglijent pe abdomenul lui. Neglijent si nesigur. Ii ridic tricoul si incep usor sa-i sarut partea dezgolita. Sarut, musc, sarut, musc. Nu mai stiu nici eu ce vreau, ma ia valul, vreau sa fac tot ce-mi vine in minte, dar frica…

Cu o miscare ma prinde de talie si ma intoarce, ajung sub el. Se opreste din sarutul cu care imi furase mintile si imi arunca o privire scurta, dar fulgeratoare. Se infige in sanii mei, imi trage maieul de pe mine, fara ca eu sa mai apuc sa protestez. La fel si fusta, o ridica dintr-o singura miscare. Incerc sa spun ceva, dar ma opreste cu un sarut. Unul oribil, neplacut, de-a dreptul dezgustator. Incerc sa scap de limba lui care se plimba adanc in gura mea. Parca as fi la un consult stomatologic, nu intr-o padure, la un picnic unde trebuie sa petrec o zi frumoasa alaturi de iubitul meu. Limba se misca din ce in ce mai repede, raman fara saliva, simt nevoia sa iau o gura de aer. Dar el nu ma lasa.

Sunt prizoniera unui sarut jalnic, scarbos. Ii bat cu pumnii pe spate, incerc sa imi misc piciorul. Il misc usor catre barbatia lui si il lovesc. Simte durerea, isi scoate in sfarsit limba din gatul meu, limba care cu siguranta reusise sa imi pipaie omuletul. Ma priveste dur si imi trage o palma usturatoare. Daca pana acum nu intelesesem ca asta nu este un joc, in clipa in care palma i se desprinse de obrazul meu realizasem ca ceva nu e in ordine. Baiatul tandru, bland, iubitul meu, se transformase intr-o fiara, iar eu in prada lui. Incercam sa scap de sub el, fara succes.

- Nu te mai misca, oricum nu imi scapi.

Incepea sa-si desfaca blugii. Isi scoase toata valoarea din boxerii albi, ii inlatura si pe ai mei si o introduse nepasator in mine. Tipetele, pumnii si lacrimile mele nu il induiosau deloc. In timpul miscarilor bruste, sacadate tragea in fel si chip de sutienul meu, pana cand se satura si il smulse. Pietul meu inrosit era acum lins si muscat. O mana imi framanta pe rand sanii, cea de-a doua ma tinea pe loc sa nu ma pot zbate. Ma durea ingrozitor.

Fiecare miscare sfasia ceva in interiorul meu. Sangeram al dracului de mult. Niciodata nu mi-am inchipuit dezvirginarea mea atat de violenta. Acum nu imi mai dau seama de nimic, nu mai pot gandi clar. Simt doar durerea si vad siroare de sange in jurul nostru. Devine mai ferm. Miscarile sunt hotarate acum. Se infige in mine, se misca in mine. Incearca sa intre si mai mult. Oare tipatul meu nu il asurzeste? Cu cat tip mai tare cu atat intra mai mult, devine mai sigur, mai puternic si hotarat. Ca si cum tipetele l-ar asigura ca isi face treaba bine. Se intareste cu fiecare lacrima de-a mea. Ii prieste atat durerea mea incat incepe sa geama. Geamat se numeste asta? E un racnet la intensitati nu foarte mari. Un animal in calduri. Incepe sa si gafaie acum. E mai rapid. Ma sperie. Brusc, se opreste.

Ma priveste iar, se roteste usor in mine incat sa simt toata durerea inca odata. Ramane nemiscat, cu mainile pe sanii mei. Muschii fetei se incordeaza, vor sa exemplifice un zambet satisfacut. In secunda in care se formeaza grimasa pe fata lui simt ceva in mine. E cald si umed. Mai cald si inflacarat decat sangele meu. Rapid isi scoate barbatia in toata splendoarea ei din mine si incearca sa-mi picure ce a mai ramas in gura. Imi misc capul, stanga, dreapta, stanga din nou. Reusesc sa scap. I-am inrosit spatele de atatia pumni, i-am bagat unghiile in piele cat mai adanc am putut, dar totul, absolut orice incercare de-a mea de a ma salva il intarata mai mult.

Still your sweetchild

2009-12-28T01:25:00.002+02:00

Încă mai sunt copilul ăla, undeva. Vulnerabila, fricoasa. Încă mai sper ca ochii mei sa fie pentru cineva acel safe place. Încă mă mai întreb de multe ori pe zi ce-ar fi fost dacă.. După aseară încă mă mai simt agitata, mi se plimba ideile aiurea prin creier. E amuzant câte ganduri îşi poate face o fata, cum poate întoarce fiecare cuvant.
Suntem nişte fiinte tare ciudate. Totul e atat de evident, iar noi nu ne prindem. Avem nevoie de confirmari clare, la obiect si repetate. Iar ei nu pricep ce.i cu noi, saracutii!

ich bin du, du bist ich.

2009-12-23T17:35:00.003+02:00

Doamne, cum se schimba situatiile, adica cum TE schimba. eu sunt tu, tu de atunci.
daca ai stii cat de bine inteleg ACUM totul. cat de clar imi este in minte cum si de ce. cat de bine mi-a prins.
multumesc.

eu de-acum....

i'm alright, sugar

I feel hypnotized, I feel paralized

2009-12-21T00:30:00.002+02:00

a mai trecut un an. pana si post-urile de sfarsit de an mi se par un cliseu, dar asta e.
anul trecut plangeam cu lacrimi de crocodil. plangeam de dor, plangeam de frica, plangeam.
anul asta a fost un an relativ bun. mi s-au cam implinit toate dorintele, tocmai de asta mi-e frica de noul an. (o, da! o fecioara (ZODIE) si atunci cand ceva merge bine se va intreba daca e bine ca e bine)

va fi un nou an.. amuzant, interesant, fascinat, sper!

mi se va pune iarasi pata, ma voi rasfata, apoi imi voi da seama ca am nevoie de indepenta. o sa continui sa fiu un copil tembel, imi va fi la fel de frica de oameni, de mine si de tot ce-i in jurul meu, dar va fi bine. va fi bine pentru ca eu asa sunt.

(a se face abstractie de dubiosenia de clip.)

nein muss ich nicht!

2009-12-14T16:18:00.003+02:00

nu, chiar nu trebuie nimic.

nu pare real.

anti-tot.

2009-12-05T03:36:00.002+02:00

asa m-au poreclit colegii mei dragi.
da, de fel sunt anti multe chestii pentru ca am deja niste idei bine definite la care nu-s dispusa sa renunt asa usor. atunci cand nu imi place ceva nu-mi place si gata.

eh, nu-mi place comunicarea, seminarul. nu-mi place nici de domn' profesor care pare sa ne studieze la fiecare pas. inteleg ca e defect profesional, dar primele sfaturi pe care le-am auzit cand am inceput cu facultatea asta au fost sa nu transformam oamenii cu care interactionam in subiecti de studiu. pai, domn' psiho..terapeut(?!) de ce imi lasati mereu impresia asta? si de ce imi sugerezi asa subtil ca n-as stii cum se face o cercetare "pe bune"? acum am "voie" sa invat sa fac o cercetare despre... povestea vietii cuiva. fac un chestionar si x sau y imi va raspunde. fascinant. iar atunci cand intreb ce se intampla daca din greseala ating un subiect sensibil mi se raspunde in sictir. merci mult. se scot psihologi pe banda rulanta.
imi vreau doar nota, mare desigur, si tac, ma abtin.

sunt profund dezamagita de facultate sau de facultatea asta. nu stiu exact la ce ma asteptam. stiu sigur ca vroiam un nivel mai ridicat - de aia se numeste invatamant SUPERIOR! Dar nu.. ne balacim in aceasi mediocritate si porcarie ca si pana acum. Facem joculete si pauze cat mai dese, ni se dicteaza si citeste cursul (ca si cand eu nu as fi invatat sa fac un conspect...).
Profesorii au grija sa se certe intre ei, sa se laude cu realizarile lor (adica ale noastre semnate cu numele lor)..
asta este motivul pentru care m-as muta rapid la id. imi invat in liniste ce am de invatat, imi caut loc de practica si cu siguranta frec mai putin menta decat asa la zi..

sunt eu prea pretentioasa si anti-tot sau am o gandire de om sanatos care isi doreste sa faca ceva in viata asta muncind pe bune?!?

hello, is it me you're looking for?

2009-12-02T00:53:00.002+02:00

Tanara, singura si neconsolata. imi caut sufletul pereche pentru urmatorul an.
nu va ingramaditi! apreciez rabdarea, e nevoie de muuulta daca ai de-a face cu mine

s-a terminat momentan house, gg si era mea de blonda.

the show must go on!!

2009-11-26T23:55:00.003+02:00

n-am sa zic ca mi-am revenit, dar doua zile am fost foarte bine dispusa.
e dubios ca nici acum nu sunt in stare sa-mi gasesc cuvintele cand sunt fericita. habar nu am cum sa exprim starea asta de extaz.
ieri a fost asa bine. din pesimista inraita care sunt a trebuit intr-o secunda sa ma transform intr-o optimista. si ghici ce, jocul asta de rol chiar m-a ajutat. nu credeam ca are rost, mi se parea o chestie tipica, inutila folosita in terapii. uite ca mi-a deschis putin ochii, cel putin pentru cateva zile :)
inca nu cred ca m-am acomodat cu atmosfera asta de facultate. mi-e dor de glumitele imbecile si atmosfera de liceu. bine ca macar ca mai sunt cativa oameni care simt acelasi lucru.
si acum.. ce vroiam eu sa zic. adica, nu prea vreau sa zic. am patat blogul vorbind despre atatea persoane.. vreau sa fie diferit acum. in principiu vreau sa fie!

am vazut the butterfly effect 3. e oribil de trist. nu as vrea sa ma pot intoarce in trecut, sa schimb vietile oamenilor, sa sar peste etape din viata. nu, nu, nu.
revenind la nota mea pesimista: there is no happy end.

candva, mai de mult, am citit in brida (parca) cum ca fiecare om ar avea mai multe jumatati. nu o jumatate, ci mai multe. adica sa zicem ca eu sunt compatibila cu 10 oameni, cu toti as putea fi la fel de fericita. culmea este ca tot eu decid cu cine-mi doresc sa raman. traind, la un moment dat ajung la o rascruce de drumuri. in momentul ala este cruciala decizia. merg la stanga - dau de x, merg la dreapta - y. cert e ca oricum ajung sa cunosc dragostea candva. singura problema pe care am gasit-o ar fi ca.. poate ajung prea tarziu. poate omul ala pentru care luasem eu o decizie nu mai este in peisaj..
oare pot sa fi intalnit deja o bucatica de jumatate si sa cred ca nu este jumatatea? mai am dreptul la a doua incercare? dar la a treia?

pff, filozofie ieftina..

everything is made to be broken.

2009-11-20T00:38:00.002+02:00

Am dormit de la ora 21 pana acum si a fost cel mai odihnitor somn din ultimele luni. Acum iar nu pot sa adorm, imi fug prea multe chestii prin cap.
Printre altele am realizat ca blogul asta nu ma mai ajuta cu nimic, nu imi mai face bine, ba chiar ma da inapoi. Trebuie sa ies cumva din porcaria asta de stare in care ma afund din ce in ce mai tare. Intr-adevar scrisul ma ajuta, doar ca scriind imi gasesc argumente imbecile si oarecum reusesc sa ma autoconving ca nu e nimic in ne-ordine cu mine.
Pe dracu'!
Sunt absolut varza. Mi-am pierdut si ultimul gram al simtul umorului pe care-l aveam, nu mai sunt capabila sa fiu atenta la cei din jur, nu ma mai intereseaza nimic, aproape ca as fi in stare sa fac orice pentru a-mi atinge o imbecilitate de scop. Ma transform intr-o acritura, in ceea ce e mai urat din mine si nici macar nu exagerez.
Nu stiu exact cum si ce s-a intamplat, dar e din ce in ce mai rau. M-am gandit la o mini terapie, pe care evident ca mi-o construiesc eu. Logic ca nu am curajul/puterea/whatever sa ma duc la consiliere.
Ideea e ca in mare stiu ce trebuie schimbat la mine, banuiesc ca stiu si cand mi s-a produs declicul, acum urmeaza faza in care actionez in mod constient.
Am de lucrat la modul in care ma percep. Trebuie sa realizez (inca nu stiu cum) ca nu sunt chiar cea mai oribila fiinta de pe pamant. Nu-s nici proasta, nu arat nici oribil, doar ca treptat voi ajunge asa.
Apoi trebuie sa vad dracului mai repede partea aia plina a paharului, sa imi gasesc mai multe chestii care imi plac si trebuie sa iubesc iar oamenii. Candva chiar iubeam oamenii, acum imi e frica de ei, imi par urati (exact cum ma vad si pe mine, evident).

Si incepand. Tocmai observ ca nu am o lista cu ce imi place sa fac. Am incercat sa scriu ceva si dupa "sa citesc" nu aveam ce scrie.

Ps: Asta nu a fost un post de adolescenta frustata si neimpacata cu lumea sau care vrea sa arate cum totul este impotriva ei. Am vorbit serios si e mult mai dureros acum cand chiar am "materializat" cuvintele. Cat le tineam in mine sunau mai putin dur sau grav. Acum incep sa ma sperii si eu de mine.

Ps2: IMI PLACE Oana Pellea. M-a fascinat inca de la discutia pe care a purtat-o cu noi la liceu. In cateva minute mi-a transmis enorm de multa energie, m-a facut sa zambesc si sa cred ca chiar se poate. Presimt ca o sa plang mult pana termin de citit jurnalul ei. E superba.

Asta ne este viata si moartea, un etern sfarsit si inceput

2009-11-16T23:32:00.002+02:00

"Interesul, bazat pe atractia spre placere si pe respingerea durerii, este izvorul judecatilor, al actiunilor si relatiilor afective. Sacrificarea sinelui apare in ideea ca placerea care va veni ca fi mai importanta decat durerea care va veni oricum; astfel, nu putem alege intre bine si rau, iar binele suprem nu exista. Ideea de dreptate si nedreptate se schimba in functie de factorii contextuali." Claude-Adrien Helvetius

Here we go again! De ce nu gandesc si eu inainte sa fac o chestie? Intrebare deja retorica.
Bonus: Iar m-am plictisit. Dar urat de tot. Problema e ca nu prea stiu exact in ce directie sa fug si cum. Plus ca vin si nenorocitile alea de sarbatori. Ma enerveaza cliseele. De ce tre' sa fac party de revelion? De ce nu pot sa stau frumos in pat si sa dorm?

Asta-i iar partea aia in care eu sunt si mai ametita decat de fel. Inca mai astept happy end-ul! Si nu ma refer la porcariile alea lacrimogene, ci la unul simpatic si realist.

politica !!

2009-11-10T15:21:00.004+02:00

Da, stiu, comentam mai devreme (acum un post sau asa) ca la noi toti fac politica.
Ma uitam acum sa vad cine mai candideaza si am ramas socata. M-am obisnuit cu mascaricii astia care apar peste tot, m-am saturat de fetele lor prin tot orasul si de flayere-le pe care calc cu cea mai mare satisfactie. Dar totusi, de ce candideaza un tigan pentru presedentie? Cum sa aibe voie sa candideze?? E tigan, nu roman. DE CE??
Din ce-am vazut asta sustine activitatile tiganilor, nu pe ale noastre. Ma oftica! Vreau sa arda casa poporului cu imbecilii din ea si sa avem o tara condusa in mod normal. Ah, si cotroceni-ul poa' sa arda, oricum arata a cimitir de afara.

Sa votam verde ! ! !

save me from myself

2009-11-08T01:38:00.003+02:00

daca nu se intampla ceva (preferabil bun) cat mai repede voi claca.
pentru mine e un pas enorm sa recunosc ca nu mai fac fata, ca sunt daramata si am nevoie de ajutor.
tocmai am admis sa sunt vulnerabila si incapabila de a ma descurca eu cu mine.

am nevoie de terapie.

politica ?!

2009-11-06T20:15:00.002+02:00

Mentionez inca de pe acum ca am draci, sunt prost dispusa, imi este rau si nu imi pot controla prea bine emotiile/ideile/gandurile.
Asadar, de ce puii mei fac toti oamenii politica?? De unde si pana unde?
Eh, am intrat azi (dupa mult timp) pe site-ul vesitului Chirila (pe care candva il adoram) care printre multe cugetari adanci a postat si niste filmulete de la ultimele concerte. N-am avut chef sa ii citesc mult prea inteligentele postari asa ca mi-am aruncat timp de cateva secunde o privire asupra clip-urilor. Dar vai, "care este mesajul vostru (aka al publicului) pt parlamentarii X, Y, Z? Aveti 30 secunde", intreba Tudor Chirila. "Buhuuuu!!!"
Frate, de ce?? De ce sa intrebi asa ceva intr-un concert? Rolul tau pe secena nu este sa canti? Da, melodiile tale au un mesaj, tu vrei sa transmiti oamenilor ceva, am priceput, dar de ce iti depasesti atributiile? Cu ce drept incerci sa educi sau sa insufli o anumita parere?
In fine, dupa buhuu ala am inchis clip-ul, nu stiu ce a urmat. Cert e ca mi s-a parut de cacat gestul. Hai sa judecam, sa aruncam cu pietre ca asta stim mai bine.

Si inca ceva, un sfat de viata primit de la un profesor: NU exista deontologie, in viata asta indiferent de calificarea ta fara prieteni si relatii nu rezolvi nimic, in principiu nu conteaza decat relatiile, regulile sunt facute pt a fi incalcate, TU esti cel mai desptept, iar restul prosti.
Asta da lectie de urmat. Ru-si-ne!

amr

2009-10-27T22:35:00.002+02:00

Frica se zbate disperata in mine. M-am saturat, vreau sa ii deschid usa si sa o las afara. Sper sa scap cumva de ea, o solutie am gasit.
Nu stiu de ce incep sa cred din ce in ce mai mult in conceptul ala de autopedepsire. Parca devin masochista. Am senzatia ca daca imi fac rau voi merita apoi binele sau nu asa ma protejez sa nu patesc nimic nasol.
M-am hotarat, imi fac in curand analizele si ma duc.
In general scapi de frica atunci cand o infrunti, cand o asezi in fata ta. Pasul cel mai greu imi pare tocmai confruntarea, daca trec de pragul asta pe jumatate am reusit.

Mi-e frica!!

you can't play on broken strings.

2009-10-25T14:04:00.003+02:00

Mi s-a amintit unde eram acum fix un an, cred si la aceasi ora ca acum.
Si da, a trecut un an.
E atat de frumos ca acum chiar ma pot duce in locurile in care am fost si acum un an, ca inca mai pastrez legatura cu unii dintre oamenii cunoscuti atunci. E dragut ca am si eu ocazia sa imi creez un trecut si sa mi-l pot aminti.
Multi incearca sa fuga de trecut, eu imi doresc doar sa am unul din care sa imi pot aminti cat mai mult (in principiu lucrurile bune).

are we there yet?

2009-10-11T23:47:00.002+03:00

Cand e faza finala si mai ales cum o recunosc?
Vreau sa-mi dau seama mai repede cand am ajuns la capat si cand trebuie sa clac iar peste linia de start.
Desi stiu ca am crescut in ultima vreme, am momente cand ma simt complet neajutorata. Parca ma introc pentru cateva momente exact de unde am plecat.
Inca detest sa sun persoane necunoacute si sa vorbesc cu ele la telefon, inca ma panichez cand vad caini si ma sperie la culme ideea de cancer. In continuare imi place firea pisicilor mai mult decat cea a cainilor.
Ascult melodii vechi si dragute, imi fac unghiile negre, ma pocneste tristetea subit, ma sperie depresiile mele si sar cu placere sa ajut pe altcineva.
Imi e frica de maine si dor de ieri. Mi-e atat de dor de parul meu blond, cu suvite roz si varfuri negre, de bratarile multe, colotrate, de ochii sclipitori cu care zburdam prin lume si de proctectia de care beneficiam.

Mergand catre un viitor.

au trecut ani si viata s-a schimbat

2009-10-10T23:58:00.002+03:00

am fost la tara. cat de mult au putut locurile alea sa imbatraneasca. fierbinti-ul de alta data acum pare aproape inghetat. parca se lasase o liniste din aia morbida, stilul bacovia. acolo mi s-a facut rapid dor de bucuresti, de forfota si agitatie.
candva, nu de foarte mult timp, era frumos acolo. multi copii, veselie, voci, strigate, oameni pe la porti, curti ingrijite, animale..
nimic. doar liniste de aproape te doare.
nu-mi place batranetea. nu-mi plac locurile care datorita timpului s-au stricat si si-au pierdut farmecul.

mai vreau o balada

2009-10-04T21:14:00.002+03:00

Balada pentru o minune.

Cat timp a trecut? Cate luni?
Destul de multe, banuiesc. Pana acum parca n-au trecut cu adevarat. Creierul mereu mi-a fost ocupat cu cate ceva, asadar cam din acest moment incepe procesul de negare-acceptare-uitare-evolutie (sau care o fi ordinea).
Nu stiu in care faza ma aflu, nu stiu daca nu-mi imaginez, stiu doar ca mi s-a pus o pata. Si era neplacuta pata. Era o pata d'aia compusa din imagini, ganduri si "ce-ar fi daca"-uri.
Inca imi tin degetele acasa pentru a nu da un mail semi-idiot.
Imi e atat de frica..

If I don't believe in love
nothing would last for me
if I don't believe in love
nothing is safe for me
when I don't believe in love
you're too close to me
it's why you have to leave

Il n’y a pas de grands hommes

2009-09-27T22:45:00.007+03:00

„ Trecutul e o-ncapere din prezent in care intram mai rar. N-avem decat sa deschidem o usa, atat, si suntem in trecut, iar usa asta se deschide singura foarte des. ”
(Ileana Vulpescu – Arta convesatiei)

De cateva zile vreau sa scriu si nu stiu cum. Se invart mai multe idei prin creierasul meu mic, dar nu prea se leaga.
Am terminat de citit un blog (foarte lung, inceput prin 2006). Il citeam si ma apuca rasul aproape la fiecare postare a tipei. Ras, dar nu de ea sau de gandurile ei ci de faptul ca in acea perioada daca as fi scris, postarile mele ar fi aratat la fel. Si asa am ajuns eu la concluzia ca noi (toti, multi, marea majoritate) suntem niste copii desi ne credem diferiti si unici. Trasi la xerox. Noi astia intre 15-18 ani (mai sus de 18 n-am ajuns ca sa pot comenta) avem vietile atat de asemanatoare incat ma ia durerea de cap. Si eu care credeam.. pe dracu!
Aceleasi povesti, aceleasi drame si iubiri neimplinite, numele difera si putin modul in care reactionam.
Inimi zdrobite, plansete, apoi brusc fericire si rasete. Un rollercoaster de sentimente, de la punctul cel mai inalt la cel mai jos. Am uitat sa mentionez si actiunile negandite. Cate prostii, cate ganduri, cate cuvinte aiurea.. Si totusi, n-as schimba nimic.
Uite asa am ajuns iar in trecut, de data asta zambesc aminitindu-mi. O fi o evolutie sau inca o bravare?

Later edit: (dupa ce am recitit ceva mai vechi) Pot sa-mi auto-comentez posturile vechi? Pot, pot, pot, pooot?

nu!

2009-09-23T12:17:00.002+03:00

nu am innebunit (foarte tare)! trebuie sa invat sa spun "nu". da, stiu ca de obicei zic "nu", dar nu zic "nu" atunci cand este necesar, lucru care in ultima vreme mi-a adus mai multe neplaceri decat lucuri dragute.
Si.. sper sa incetez candva sa sper ca oamenii sunt asa cum ii vad eu. Ar fi mult mai util (pentru mine) sa nu vad ce ar putea fi ci ceea ce sunt. Sau macar sa nu imi placa oamenii doar pentru ca-s interesanti si ca ma intriga. Asta nu ar fi o mare problema daca nu i-as da de-o parte cand devin neinteresanti...
Ah, vreau practica la nebuni (aia cu acte, nu astia care umbla pe straza)!

roata

2009-09-18T00:37:00.003+03:00

se pare ca am revenit la vechiul obicei de a scrie des, mult si prost

cum era cu roata aia care se intoarce? se intoarce sigur. nu imediat, nu cand iti doresti si mai ales nu cum crezi tu. se intoarce atunci cand e necesat, cand e mai dureros.
acum circa un an imi doream sa se intoarca, sa sufere, blah blah. nu stiu daca-i cum am auzit, vorbele umbla. si ce am auzit e mai urat decat ma asteptam. speram la o suferinta din aia de dupa o despartire sau ceva asemanator. dar asta..
cum poate sa-mi pare rau pentru cineva pe care l-am urat atata timp? caruia i-am dorit raul?
si cum era aia cu ai grija ce-ti doresti? si mai era aia cu de ceea ce ti-e frica nu scapi.

acum imi doresc sa fie bine. nu-mi plac vestile proaste, nu vreau sa mai aud nimic rau si mai ales nu atunci cand urmeaza sa traversez.

“daca ai putea sa cunosti viitorul, fara sa-l poti schimba cu ceva, ai vrea sa mai stii?”

impresii

2009-09-15T14:27:00.003+03:00

trenurile sunt ciudate, aduna cativa straini in acelasi loc, ii tine "prizonieri". desi toti sunt fizic in acelasi spatiu, fiecare e in alta parte. cum pot sta niste necunoscuti alaturi fara sa isi impartaseasca niste ganduri, povesti?! pe de alta parte.. cum poti afla in decurs de 5-10 minute jumatate din viata unui necunoscut? si mai ales, cum poti continua drumul tau ca si cand nu l-ai cunoscut pe necunoscut?
in cateva minute mi s-a zis ca e bine sa fac facultatea, sa nu fac copii si nici sa nu ma casatoresc prea devreme.
la 29 de ani esti tanar? la 29 de ani e prea devreme pentru familie, copii, munca stabila?
nu am notiunea varstei. am optspe ani si nu stiu ce se presupune ca ar fi potrivit sa fac acum. sa ma distrez fara sa ma gandesc la responsabilitate, sa fac facultatea cu simt de raspundere, sa muncesc, sa ma indragostesc - habar nu am. sa zicem ca o sa aflu in curand ce-i de facut.
dar la 25 cam cum ar trebui sa arate viata cuiva? dar la 29? totul a pornit de la intrebarea idioata "cum ma vad peste x,y,z ani". cum sa ma vad daca nici macar nu stiu in mare ce si cum se face.
teoretic tre' sa le faci pe toate in viata asta. masa si casa; munca si familie. dar ordinea? dar varsta cand trebuie sa te gandesti la ele?
ieri ziceam ca viata parca incepe sa capete o forma, s-o ia pe un drum clar; azi parca iar s-a imbarligat..

oameni

2009-09-07T04:11:00.005+03:00

gata, e ultima postare pentru o vreme (sper). am descoperit ceva pe blogul roxanei ceva (ce-i drept scris prin ianuarie) care mi-a atras atentia.
o lista a oamenilor care au avut un rol in viata mea, pe care ii pastrez undeva in amintirea mea, care au fost importanti. Evident ca unii conteaza mai mult decat altii, unii vor face parte mereu din "bagajul" meu, iar altii.. ocupa un coltisor nu prea vesel din memoria mea (ce bine ca-i selectiva memoria!)
asta cred ca va fi cel mai sincer post ever, voi da nume, dar nu pe tote, pentru ca nu pot..

si deci:

A - Alex: prima mea "dragoste"; de el se leaga o perioada foarte neplacuta din viata mea, de acolo pornesc multe probleme pe care usor, usor mi le-am creat. niste momente crunte, pe care totusi nu le-as schimba, pentru ca sunt constienta ca altfel nu as fi fost acum asa.. despre el am scris multe pagini, mult prea multe, astfel incat acum orice cuvant in plus mi s-ar parea de prisos.
Andrei: nici nu stiu ce sa zic despre tine. ai fost omul potrivit la momentul potrivit, ai fost primul cu care am putut sa vorbesc despre mine. vreau sa-ti multumesc. nu stiu daca mai citesti aberatiile mele, dar am inceput sa zambesc cand ma gandesc la tine si imi vreau telefonul inapoi.
Alt A: unul dintre tipii pe care mi s-a pus pata urat de tot! prin tine am realizat ca nu poti avea chiar tot ce-ti doresti sau ca trebuie sa-ti doresti nemaipomenit de mult un lucru pentru a-l obtine. am mai priceput si ca nu e totul asa cum pare.
Alina: nu stiu exact cum, dar am prins drag de tine! esti atat de simpatica si deschisa si prietenoasa si zambitoare si o companie atat de placuta incat as taia o bucatica din tine si as adauga-o la mine. nu imi place sa te stiu trista si desi stiu ca nu sunt printe cele mai bune prietene ale tale as vrea iti fiu mai aproape. cu tine procesele cognitive aveau ceva mai mult sens.
Alina: alta fiinta zambitoare, pe care o stiu de putin timp. ea face parte din oamenii care mi-au arata ca exista oameni asa cum imi doresc sa cunosc.
Anca: interesanta persoana, o perioada am simtit ca suntem pe aceasi lungime de unda, ca am gasit pe cineva cu aceleasi "probleme" ca ale mele. am priceput insa ca nu e chiar asa si am aflat ca sa poate exagera atat intr-o directie cat si in alta.

B - B.: este exact ce nu imi mai doresc niciodata, nu dezvolt ca ar putea deveni.. jingitor.

C - Cosmin: un om pe care mi se pusese pata rau de tot si altul care mi-a reamintit ca nu pot sa am tot ce vreau. totodata un om pe care il admir

D - Dascha: am scris la un moment dat despre ea. cea mai buna prietena, persoana in mainile careia mi-as fi lasat pentru putin timp viata (pentru mai mult as fi fost prea egoista). copila care e cu capul in nori si nu se va trezi niciodata. ea viseaza si crede ca totul e posibil, lumea ii sta la picioare si oarecum detine inca o inocenta fantasita, inocenta pe care imi doresc sa o recapat candva. este de admirat, are atatea vise incat nu stiu unde au loc. o iubesc!
Dorina: imi amintesc ca atunci o admiram, acum nu mi-as dori sa fiu ca ea. m-a dezamagit cumplit, prin ea am inteles ca prietenia e ceva greu de obtinut (si mentinut), la fel ca si demnitatea.
Dragos: singurul "fost" cu care mai vorbesc. "fost prieten" in ochii mei e prea mult spus, prieten din copilarie merge mult mai bine. de el se leaga cam toate amintirile mele din romania (pana acum un an). cand sunt cu el parca timpul nu a trecut, ciudat.

E -

F -

G - Gyby: alta poveste, asta da poveste. ea, pe langa alte doua personaje, a avut un rol enorm in dezvoltarea mea. o vara am fost altcineva pentru a ma descoperi. intr-o vara am facut un curs intensiv despre ce inseamna prietenie, iubire, tristete, probleme, alcool, droguri si alte alea. printre alte multe lucruri de la ea am invatat sa scriu, alturi de ea i-am dat viata lui Kati, dar tot alaturi de ea am si omorat-o. imi doresc din tot sufletul sa fie fericita si sper sa raman unul din oamenii in care are incredere (macar puntina).

H -

I - Iuli: asta da prieten din copilarie. se zice ca il stiu de pe la 2-3 ani, eu insa nu-mi amintesc. e unul dintre cei mai buni oameni pe care ii stiu, autosacrificarea cred ca-l defineste cel mai bine. mi-a fost alaturi de atatea ori, stie probabil cel mai bine cat am suferit, mi-as dori sa pot face mai multe pentru el. dupa cum i-am zis si lui, orice am face tot vom ajunge unul langa altul...
Irina: cica perversa, pe dracu. cand ma gandesc la ea vad un zambet imeeeeens, fata ei parca e un zambet. ea mi-a aratat un alt mod de a trai, o apreciez enorm si as vrea sa pot fi mai mult ca ea.

J - J.: a nu se deschide acest capitol. am aflat si ce inseamna ghinionul si sorata cunoscandu-te pe tine.

K -

L -

M - Mihail: = lumea buna, which way = inceputul catre schimbarea mea. as sta ore in sir sa il ascult. face parte din cei care dupa un lung sir de momente grele mi-a aratat ca lumea asta e buna, ca merita cercetata. este un om simplu (spune el), eu insa il consider foarte special.

N - N.: o nu. o joaca de-a relatia, o amenteala, un du-te vino. dorinta de a fi impreuna nu ajunge, este necesara o anumita compatibilitate, asta ca sa nu zis de compromisuri nimic

O -

P - Paul: altul din categoria "lume buna". paul este legat de alina si alina de paul (cel putin in mintea mea). pe langa voia buna pe care o emana, el m-a intrebat ceva ce nu-mi mai iese din cap. inca sunt in cautarea raspunsului..

Q -

R -

S - Sona: daca nu ar fi fost fiinta asta minunata m-as fi sinucis pe la 14 ani. poate exagerez, dar daca ea nu era, eu acum sigur eram in terapie la psihlog. mi-a diminuat depresia in care ma aflam si m-a facut sa supravietuiesc intr-o lume unde eram o intrusa. practic, ea a fost legatura mea cu lumea, societatea timp de un an. si nu exagerez!
S.: urasc omul asta. cred ca e singurul om pe care il urasc. asta e motivul pentru care o parte din copilaria mea a fost neplacuta. un copil fara pic de inocenta, un copil rau, care m-a facut de destule ori sa plang, sa sufar, sa-mi fi dorit sa ma teleportez in africa.

T -

U -

V - Vio: alt du-te vino. in orice caz, indiferent de ea sau de mine, o perioada am fost prezenta in viata ei si ea in viata mea. mereu m-am intrebat cum ar fi decurs lucrurile daca ar fi fost dupa noi. am aflat..

.
.
.
.

Un post lung, foarte lung. probabil ca as mai aveam multe de spus, dar m-a epuizat destul. ma simt goala acum dupa ce am scris asta. e prima data cand scriu ceva atat de personal, cand imi amintesc atatea secvente din viata mea si nu plang. am ajuns la cincluzia ca tot raul este spre bine (acum chiar cred asta). oarecum am reusit sa trec peste tot si sa vad partile frumoase ale vietii, care merita traite.

Multumesc

si a venit toamna

2009-09-07T01:35:00.003+03:00

nu-mi place toamna la fel cum nu-mi plac nici inceputurile. dupa cum am mai zis de sute de ori, imi e frica de ele.
acum insa de abia astept. regret insa decizia idioata pe care am luat-o de a ramane in bucuresti. nu trebuia sa ascult de unul si altul cand mi-au zis sa nu plec. imi pare foarte rau ca nu am plecat in cluj (sau macar timisoara), dar nu atat de rau incat sa dau cu piciorul la ce am aici. mai e si "la anul", mai e timp, sper.
cand ma gandesc cat timp a trecut de atunci nu imi vine sa cred.. cand ma gandesc de ce am renuntat la cluj.. nu ma mai gandesc
e atat de ciudat cum evolueaza lucrurile, cum se schimba oamenii si vietile lor, cum destinul exista si sperantele se spulbera.
in vara asta viata s-a schimbat, nu doar a mea ci a multora pe care ii cunosc. de obicei vara ne schimbam. imi pare atat de rau pentru intorsatura din vietile unora, sunt atat de fericita pentru altii.. cred insa ca pentru toti se va gasi un drum bun, un drum cu care vor fi multumiti. eu.. am avut de data asta noroc si da, chiar cred ca totul se rezuma la noroc. nu imi vine sa cred ca pot sa eman optimism si bucurie.
ce-i mai ciudat e cum s-a schimbat lista mea de prioritati.. de la eu, ei, eu a ajuns la eu, eu, eu! egoism la nivel inalt, ignoranta aproape maxima, indiferenta totala. evoluez.

dupa guano de aseara (si o febra musculara de toata frumusetea) urmeaza niste folk de toata frumusetea:

si asta: prietenul meu invizibil :) http://www.youtube.com/watch?v=lu0CEJvlnjw

later edit: cred ca toate relatiile au ceva in comun! dorinta de-al face pe celalalt sa evolueze, sa o duca mai bine.. pacat, caci ele se termina mai brusc si mai dureros decat unele, altele (care nu stiu daca exista)..

de neinteles!

2009-09-04T23:23:00.002+03:00

de ce se mira oamenii cand aud ca vreau sa ma apuc de kickboxing si nu de dansuri?
nu pot adopta un limbaj elevat, caci m-au scos din sarite!
ma pis pe dansul vostru, da? e plictisitor (sa nu aud replici cum ca poate fi foarte nu-stiu-cum). nu imi place sa dansez, nu aud sau simt ritmul muzicii, nu stiu sa imi sincronizez miscarile si nu pot/stiu sa dau din cur.
m-am saturat de cliseele astea de tipul: pe fete le imbracam in roz, pe baieti in albastru; fetele fac dansuri, baietii box. CACAT! exista dansatori (masculin!, adica barbati) excelenti si dansatoare (adica ele) absolut ridiole (adica eu). in cazul asta de ce ma puneti voi sa merg sa dansez?? ca-s fata?! pai mi-am ales eu sexul?! NU!! nu imi amitesc sa fi zis ca VREAU sa fiu fata. acum ca sunt nu prea am ce face.. asta e, dar nu vad de ce trebuie sa aud de atatea ori indignarea cand vreau sa fac ceva "netipic" fetelor. vreau sa pot merge cu baietii prin parc si sa vorbesc cu ei normal, fara ca unul sa se dea la mine sau sa creada ca tre' sa se tireze ca sa ma cuplez cu altul, vreau sa fac ce sport vreau eu fara sa aud comentarii idioate, vreau sa ma imbrac in haine largi fara sa ma gandesc la ce-or comenta aia din jur si NU vreau sa merg non-stop pe tocuri doar ca sa fiu "feminina".
egalitate intre sexe pe dracu!
stiu ca nu imi zice nimeni sa nu fac sportul pe care il vreau.. dar ma enerveaza sa aud astfel de pareri idioate. de ce sa fiu un cliseu cand am alte preocupari?
nu am fost niciodata o mironosita, mereu am preferat compania baietilor, inca o prefer, dar e incep sa ajung la concluzia ca e imposibila o prietenie fata-baiat.

anul trecut am vrut sa fac box, ce mi-a raspuns mama?! "da' de ce nu vrei sa faci aerobic? ca e dansant, e miscare, sunt multe femei, e solicitant.."
"PENTRU CA VREAU BOX!" am decis sa ma duc la sala, unde stateam pe bicicleta si tageam de chestii care aveau greutati, aparate din alea pentru nu-stiu-ce-grupe-de-muschi (nu mi-a explicat nimeni ce sunt). evident ca dupa o luna am renuntat. de ce? pentru ca era plictisitor, desi solicitant. eu nu ma tin de un lucru decat daca ma solicita si epuizeaza la maxim. cu alte cuvinte trebuie sa fac ceva ce pare imposibil ca sa ma tina in priza si sa am o satisfactie.

in fine, tot fac ce vor muschii mei nedezvoltati!

2009-08-16T21:46:00.005+03:00

„[...] „Stii care e defectul tau cel mai mare?”. Am dat cu neputinta din umeri. „Nu stii sa te bucuri de clipa. Nu stii sa dai la o parte ce-a fost si ce-o sa fie si cum ar trebui si sa te darui numai lui ce este. Cred ca nimeni nu te cunoaste. N-am stiut niciodata la ce te gandesti, nu stiu nici macar ce-ti place. Un om se-ataseaza de tine, dar el o sa moara si n-o sa stie cat de atasata esti tu de el. Esti cea mai desteapta femeie pe care-o cunosc. De multe ori, in prezenta ta, incep sa-i inteleg pe aia care doresc femei mediocre”. „Gasesti ca sunt agresiva? Ca vreau s-arat cu orice chip ca sunt desteapta? Ca am un gen jignitor sau umilitor de-a ma purta cu oamenii-n general si cu tine-n special?”. „E vorba de ceea ce nu faci si nu spui. Am momente cand, sub privirea ta molcoma, blanda, ma simt judecat cu mult sub zero grade, ma simt disecat. N-ai facut niciodata pentru mine ceva ce nu se cuvine”. „Nu fac pentru nimeni”. Astea spun si eu. ’Egalitatea’ si ’fraternitatea’ astea au, uneori, darul sa ma indispuna. As vrea sa te vad c-ncalci pentru mine o data ceva din decenta ta, poftim. Ca asta-seara, de exemplu”. „Emile, eu am niste principii pe care nu le-ncalc pentru nimeni. Orice om, asa cum apare in viata altuia, tot asa de bine poate sa si plece. In viata asta, numai pe mine contez ca ca partener permanent al meu insami. Si nu vreau sa-mi fie niciodata nici rusine si nici scarba de mine insami. De-asta ma port intotdeauna asa cum trebuie si nu cum – poate ca de multe ori – as avea chef”. „Nu crezi ca acest mod al tau de-a fi este un fel de subtila ipocrizie, respingerea asta a ceea ce-ai avea chef de dragul lui ce trebuie?”. „Nimic nu mi se pare mai jalnic decat o viata fara principii. Ma port asa, in numele unor principii, si pana-acum nu mi-a parut rau. [...]”
(Ileana Vulpescu – Arta convesatiei)

2009-08-15T00:35:00.002+03:00

am ajuns eu la concluzia ca internet-ul asta este un mare cos de gunoi. macar de gunoiul era ceva reciclabil sau ecologic, sau macar ala din care sa se poata obtine ceva energie, dar nu, asta este mai al dracului.
ne varsam frustrarile pe net, plangem in timp ce scriem, zbieram de fericire, urlam din pricina unui orgasm provocat d-un poro ieftin sau in cel mai rau caz povestile erotice (de proasta calitate) ale unora. avem posibilitatea sa spunem din minunt in minut ce facem, unde suntem, ce gandim, de dorim, ce speram. toate chestiile astea pe care le scriem si afisam aici sunt la origine sentimente.
sentimentele noastre se transforma in gunoi pentru ca ne batem joc de ele, pentru ca le epuizam mult prea repede, povestim imediat despre ele in loc sa le savuram. fugim imediat sa "ne descarcam" scriind pe blog. dar chiar asa oamenii nu mai simt nevoia de intimitate? de siguratate? nu mai vor sa treaca singuri peste niste dezamagiri? sau poate oamenii nu simt nevoia asta si am eu o viziune eronata.
eu am facut si inca mai fac toate chestiile comentate mai sus. cele mai multe lacrimi le-am varsat scriind si publicand cate un "articol", cele mai multe si personale sentimente le-am transpus in cuvinte. nici nu am apucat sa ma bucur eu cu mine de un lucru ca am si scris despre el.
e absolut stupida nevoia asta de comunicare permanenta, lipsa de singuratate.

doar mie imi este frica de oamenii care ma cunosc prea bine ?!

2009-07-17T00:24:00.002+03:00

e ca si cum ar trebui sa scriu. nici macar o luna n-a trecut de cand am zis "gata!". in fine, oricum nu ma tin de ceea ce spun.
nervii mei sunt intinsi la maxim (exista expresia?!), mi-e o frica de mor, mi s-a pus o pata, dar parca nu s-a pus si nu-mi gasesc sandale.
trebuie sa intru, trebuie. de abia astept sa incep. vreau lumea aia pe care mi-o imaginez, visul ala de perspectiva.. ala ma motiveaza. afectivitatea (procesele afective superioare, mai precis sentimetele intelectuale), vointa si motivatia.. reglatorii. atentia - varza. limbaj (oral/scris, intern/extern) si mai varza. sunt o completa varza, ma termin singura singurica. vreau sa se termine, sa am timp. sa alerg, sa ies, sa cunosc, sa citesc, sa invat, sa.. sa.. .
imi urasc piticii, sunt de-a dreptul stersanti. macar de-ar fi pitici constructivi, cu valoare motivationala puternica. vreau la psiho, vreau mult la psiho. si vreau sa inceapa anu' si vreau practica in spital. si vreau sa-mi placa la nebuni. si vreau psihiatrie. si vreau sa.. fie.
m-am saturat de sinteze, reproduceri, procese pshice si laturi ale personalitatii. am nevoie de o pauza. 21 si pauza.

wrong. wrong. wrong.

depeche - motivul pentru care ma bucur ca l-am cunoscut. imi tot urla in ureche ca e gresit, ca timpul asta e al dracului si se scurge, ca trebuie sa ma bucur de tacere..

wroooooong!

100.

2009-06-25T01:50:00.002+03:00

Nu imi mai vine sa scriu pe blog, sau mai bine zis pe blogul asta. Cred ca s-a terminat cu noi, prietene. Nu garantez ca ma voi intoarce la tine, dar parca ar fi cazul sa-ti dau o pauza.
Stii cum fac, atunci cand nu mai am nevoie de ceva.. il arunc. Well, pe tine nu prea te pot arunca, dar te las aici in urma, caci eu am de crescut. Promit sa cresc frumos. Poate ma introc sa-ti povestesc cum a fost. E posibil sa ma intorc si pe parcurs, mai ales atunci cand vreau sa dau inapoi si sa fug, sau atunci cand am nevoie de o pauza din crestere. Cred ca locul asta va ramane mereu ceva special. Am plans de nenumarate ori scriind, mi-am ascuns multe emotii si sentimente aici, am incercat sa transmit cateva mesaje, unele au fost percepute corect, altele nu. Cine citeste chestia asta in mod constant ma cunoaste bine, mult prea bine pentru a avea de-a face cu mine.
Uite pana si acum incerc sa zic ceva. Cat ma urasc. Nu pot sa zic si eu clar, nuuu. Eu trebuie sa ma ascund (pana si de mine!)
Ieri m-a intrebat daca ma mint des. Pai.. ma mint, nu foarte des, dar o fac. Mi-e frica de realitate. Vai, cate am de facut/invatat. De abia astept sa incep!

Blogule, esti cel mai drag si stabil loc pe care il am, aici ma voi intoarce cand nu mai pot, cand simt nevoia sa plang sau sa rad excesiv. Pana atunci te las cu drag.

Eu.. care nu stiu ce/cine sunt.

da-i printesa inapoi.

2009-06-22T10:18:00.002+03:00

da-i cat poti de multe vise si un inger fa din el.
du-ma spre castel.

copilul si durerea....